< Imprimare >      ZIUA - POLITICA - vineri, 1 septembrie 2000

Fostul presedinte indonezian a chiulit de la proces

Suharto este acuzat de coruptie

Fostul presedinte indonezian, Suharto, citat in instanta sub acuzatia de coruptie, nu s-a prezentat, ieri, la proces, invocand motive de sanatate. Dezbaterile au inceput in absenta acuzatului, locul pe care ar fi trebuit sa-l ocupe acesta ramanand gol. Dupa o ora de discutii s-a decis amanarea procesului, urmand a fi reluat pe 14 septembrie, la ora locala 10:00. Unul dintre avocatii lui Suharto a inaintat instantei o scrisoare din partea medicilor sai curanti, prezentand starea sanatatii fostului presedinte indonezian. Conform apararii, Suharto, in varsta de 79 de ani, ar suferi de numeroase afectiuni, intre care si sechele neurologice in urma unei crize cardiace de anul trecut. Ei afirma ca o noua criza cardiaca este posibila in orice moment. Suharto este acuzat ca a deturnat 571 de milioane de dolari din fondurile publice, prin intermediul unor fundatii caritabile, in favoarea prietenilor si a membrilor familiei. El s-a aflat la putere timp de 32 de ani, fiind nevoit sa demisioneze, in 1998, pe fondul acestui scandal de coruptie. Daca va fi declarat vinovat, ar putea fi condamnat chiar la detentie pe viata.

Miercuri seara, la Jakarta, un autobuz in care nu se aflau pasageri a fost avariat de explozia unui dispozitiv artizanal. Deflagratia, produsa la circa 500 de metri de tribunalul unde s-a desfasurat "procesul", s-a soldat cu avarierea vehiculului. (I.C.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=49480&data=2000-09-01