< Imprimare >      ZIUA - DEZVALUIRI - marti, 3 august 1999

Razboi intre patronii de discoteci

Cazimir Ionescu e scos la inaintare in "Paradis Latino"

Adi Piticu , de la discoteca "Paradis" din Jupiter i-a dat o teapa de 35.000 dolari lui Cristian Sindie de la "Flamingo" * Prins la-nghesuiala, Adrian Calina il ameninta pe Sindie cu Cazimir * Sindie spune ca senatorul bea cu-a lui amanta pana cade lat, pe banii lui Piticu * Tot Cazimir da lectii bahice ospataritelor, aratandu-le cum sa danseze si cum sa invarta tava pe deget

De cateva zile, in high-life-ul Bucurestiului s-a dus zvonul ca printre patronii de discoteci si cluburi de noapte s-au iscat oaresce conflicte. Nimeni nu stia ceva concret, pana cand, a aparut intr-un cotidian central un material in pagina de eveniment, articol in care este descris detaliat cum patronul clubului "Flamingo" a fost reclamat la Politie pentru santaj si sechestrare de persoane. Din acest material reies o serie de infractiuni grave comise de Cristian Sindie, patronul de la clubul "Flamingo", scandalul ajungand pana In statiunea Jupiter, la clubul "Paradis Latino". In materialul amintit a fost prezentat doar punctul de vedere al domnului Adrian Calina, cunoscut in lumea interlopa si printre "pesti" ca Adi Piticu'. Pentru a afla si care este parerea domnului Sindie, aflat pe cealalta parte a baricadei, redactorii ziarului "Ziua" au luat legatura cu acesta, care a prezentat lucrurile din cu totul alt punct de vedere. Precizam ca toate datele care urmeaza reprezinta spusele lui Cristian Sindie.

Scandalul a Inceput de la o controversata suma de 500.000 lei

In primul rand, este foarte important sa facem cunoscut faptul ca Sindie Cristian nu mai este de trei luni de zile presedintele clubului "Flamingo" vanzandu-si actiunile asociatului sau. In ceea ce priveste clubul "Paradis Latino" din statiunea Jupiter, pe care Il Inchiriase Calina, Sindie s-a oferit sa Incheie o noua afacere cu acesta ca si atatea altele in care a colaborat cu Piticu' la "Flamingo". Sindie a cumparat 50% din actiunile clubului, dar cand a aflat care este situatia In care se afla firma lui Calina "Ximpo Trans" Bucuresti, cu datorii de sute de milioane de lei si ca Adrian Calina este pus numai pe furat, a facut tot posibilul sa se retraga din aceasta afacere. Sindie a vrut sa intre in afacerea cu noul club, cu o investitie de 35.000 dolari. Intelegerea initiala a fost ca pana pe data de 2 iulie a.c., Sindie sa ii dea lui Adrian Calina suma de 70.000 DM, pentru cesionarea partilor, adica cele 50% din actiuni. Sindie l-a imputernicit in acest sens pe Cristian Balan, unul din prietenii si oamenii lui de baza. Treptat, acestia au constatat ca in club intrau intre 500 si 1000 de persoane, dar nu erau declarate la vanzare decat 30 de bilete, si acelea false, iar toate rudele lui Calina ocupau posturile cheie din club. Sotia acestuia, Iuliana Calina, desi nu avea nici un drept, a semnat mai multe acte de plata catre B.R.D.-Filiala Mangalia, sora ei este sefa la unul din barurile din interiorul clubului, mama ei lucreaza la bucatarie, iar restul posturilor cheie sunt ocupate de prieteni ai acestora. Cand a vazut cum stau lucrurile, Sindie si-a cerut partea sa de bani inapoi, cu termen de scadenta in doua saptamani, "...mai ales ca acum lucrez la un proiect de zece ori mai mare decat "Flamingo". Daca ar fi vrut, putea sa imi dea banii inapoi numai din incasarile pe doua saptamani". Luni, saptamana trecuta, Sindie a trimis pe cineva la club sa ia suma promisa, iar Iuliana Calina a declansat un adevarat scandal, refuzand sa dea pana si cei 500 de mii pe care ii avea Piticu' la dispozitie. In acest timp, Adrian Calina se afla la sediul firmei lui Sindie, pentru a pune la punct cateva probleme. Urmau sa fie schimbate cinci persoane din personalul clubului, adica prietenii acestuia si apoi sa plece impreuna spre Jupiter. Numai in acest fel se mai putea continua afacerea si numai daca Adi Piticu' isi asuma intreaga raspundere pentru ceea ce investise pana atunci.

"Am informatii ca Adrian Calina se drogheaza"

Cristian Sindie, recunoaste ca la acea discutie i-a adresat cateva cuvinte jignitoare lui Calina, dar nu ca l-a batut. "Era drogat in ziua aceea. Am informatii ca Adrian Calina se drogreaza frecvent. Cum am terminat de stat de vorba, a luat-o la fuga pe scari ca sa nu mearga la Jupiter, dar am spus ca mi-a furat telefonul ca sa-l prinda oamenii mei. Ne-am suit toti in masina si am plecat spre Constanta", a povestit Cristian Sindie. In aceeasi directie, a plecat cu un Opel Vectra si Cristian Balan, cu un alt prieten. Balan, a ajuns primul la "Paradis Latino", unde a avut parte de o primire pe cinste. Calina isi sunase intre timp sotia si i-a spus ca a fost batut si sechestrat, iar acesta a chemat Politia si jandarmii. Balan a fost bagat intr-un birou al clubului si un anumit maior Emil Moraru de la Politie, care era imbracat civil, a inceput sa-l ameninte: "Sunt antrenat sa ucid oameni. Mie nu mi-e frica de nimeni ca eu l-am batut pe un general... Daca am fost cu Adrian sa dau m... la femei, sunt prieten cu el toata viata...", ne-a declarat Cristian Balan. Pentru a ne prezenta o imagine mai clara a lui Calina, Sindie a mai afirmat ca: "Am informatii clare ca este homosexual. Am declaratia unuia din body-guarzi cu care a intretinut raporturi sexuale". Sindie, contesta cu vehementa ca l-ar fi sechestrat pe Calina, mai ales ca in drum spre Constanta, spune ca l-a pus pe acesta sa-si sune nevasta si sa o anunte ca vin la club impreuna. Ajuns la Paradis Latino, Calina s-a linistit cand si-a vazut nevasta si amicii politisti. Acelasi mr. Moraru, in urma unei perchezitii corporale, i-a luat din buzunar lui Sindie suma de 1.000 de dolari si cheile personale de la casa.

Senatorul Cazimir Ionescu isi tine amanta la mare pe banii lui Piticu'

Adrian Calina s-a laudat in nenumarate randuri ca beneficiaza de protectia senatorului PD, Cazimir Ionescu. Lucru foarte adevarat, dupa cum ne-a declarat dl. Sindie: "Toata lumea stie ca senatorul are o camera rezervata la hotel Topaz din statiunea Cap Aurora. Este platita din banii pe care i-am investit pentru bunul mers al clubului. Si baiatul lui Cazimir Ionescu a stat in camera lui si a devenit de notorietate faptul ca senatorul chefuia pana dimineata la club impreuna cu amanta sa, Simona, pana cand aproape cadeau in coma alcoolica. Chiar si baiatul lui cerea bani de cheltuiala din incasarile firmei. Nu o data a fost vazut, senatorul, de tot personalul clubului cum pleca diminetile beat crita. Asta ca sa nu mai spun ca Simona, care era cazata la hotelul Delta, tot pe banii de la "Paradis Latino", este prietena buna cu Iuliana Calina". In ceea ce priveste prietenia lui Sindie cu Petre Roman, aceasta o neaga cu vehementa. El a spus numai ca va face o plangere la Partidul Democrat, unde este lider Petre Roman, ca sa se afle despre faptele lui Cazimir Ionescu. Pentru ca tot a venit vorba de amenintari, Cristian Sindie a declarat ca Adrian Piticu', "colaboratorul sau ocazional", s-a laudat ca il cunoaste pe Nistorescu "de 20 de ani, caruia i-a platit curvele si ca este prieten cu Viorel Lis care a mancat la el, i-a dat femei si CD-uri de 3.000 DM, iar sefului Garzii Financiare, Tomescu, i-a dat si lui CD-uri, il duce mereu acasa cu masina si i-a dat de multe ori cadou peste". Cristian Sindie se considera nevinovat de toate acuzatiile care i s-au adus, mai ales ca Politia nu i-a lua pana acum nici o declaratie si este convins ca Adrian Calina nu are cum sa scape de puscarie pentru matrapazlacurile facute.

Elena TOMULESCU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=29076&data=1999-08-03