< Imprimare >      ZIUA - SPORT - joi, 15 octombrie 2009

"Nea Imi" ii spune lui Gigi ca va avea viata foarte grea cu suporterii

Avertismentul lui Jenei

Emeric Jenei, fostul castigator al Cupei Campionilor Europeni, din postura de antrenor, s-a aratat uimit de declaratiile pe care le-a facut la adresa sa finantatorul Stelei. "Nea Imi" a declarat pentru "Ziua" ca nu mai doreste sa se coboare la nivelul finantatorului ros-albastrilor, cerandu-le voalat suporterilor sa-si recupereze echipa.

Domnule Ienei, ultimele declaratii la adresa patronului din Ghencea au iscat multe valuri din partea personajului in cauza.

Da, am vazut si eu, dar n-as vrea sa ma cobor la nivelul lui. Daca nu are nici o bruma de civilizatie, sa fie sanatos. Am vazut ca m-a facut senil, dar sa stiti ca eu mai tin minte si acum cine a marcat la Sevilla, spre deosebire de el. Sper ca stie ce inseamna termenul de "senil". Eu ma abtin sa mai spun cum e el.

Dar aveti ceva cu omul Becali sau exclusiv cu patronul Stelei care conduce, bine sau rau, echipa?

Eu n-am nimic cu omul! Dar patronul Becali risca sa distruga Steaua si sa faca din echipa cu cei mai multi suporteri din Romania una care sa mai aiba cateva mii. Si asa a inceput sa fie contestat din ce in ce mai mult. Cand le oferea bani si acestia il aplaudau, era bine. Acum si-a dat si el seama ca nu te joci cu suporterii Stelei. Ei sunt forta unei echipe, iar daca ii indepartezi de la stadion, iei si din puterea jucatorilor.

Dar va asteptati la reactiile lui avand in vedere ca "v-ati pemis" sa-l criticati?

Eu l-am si laudat cand a fost cazul. Acum am spus adevarul, si adevarul doare, mai ales cand esti incoltit. Am auzit ca m-a facut "bozgor si sovin", dar sa nu uite ca stramosii mei sunt de 200 de ani in Romania, in timp ce tatal lui s-a nascut in Albania, el insusi fiind aroman. Dar asa are el gura mare cand se enerveaza si spune numai prostii.

In cine sta speranta Stelei acum, cand viitorul echipei nu se anunta unul stralucit, cel putin din punct de vedere al linistii, daca nu si al valorii lotului?

Pai, in oamenii care atrag atentia ca acolo se intampla ceva gresit. Si, mai ales, in suporteri. Daca acestia vor continua sa conteste, in limitele decentei, atunci poate ca la un moment dat Steaua va scapa de finantatorul ei. Cu suporterii nu te pui, mai ales ca cei ai Stelei sunt foarte patimasi, si nu uita daca incerci sa-i calci in picioare.

Steaua are sanse de a se bate pentru titlul de campioana cu lotul actual?

Da, desi nu este un lot foarte inchegat, mai ales ca unii jucatori revin, iar altii se accidenteaza. Dar, problema Stelei nu este cea legata neaparat de joc, ci, mai ales, de ceea ce se intampla pe la loje. Imi pare rau de echipa aceasta, la care tin, dar nu cred ca se mai mai poate ridica, daca actuala conducere ramane, la un nivel bun de performante!

Cristian MUNTEANU, cristian.munteanu@ziua.ro

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=260209&data=2009-10-15