< Imprimare >      ZIUA - EDITORIAL - joi, 3 iunie 1999

Marea curba de sacrificiu

Sorin ROSCA STANESCU

La propriu sau la figurat unora dintre mesageri li se ia gatul. Este vorba de purtatorii de vesti proaste. Ei pot declansa o explozie de ura, pur si simplu, fiindca informeaza asupra unei realitati catastrofale. De-a lungul istoriei, mesagerii au fost ucisi sau pusi la stalpul infamiei, fie de catre stapani, fie de catre concetateni. Presa este un asemenea mesager. Si plateste. Si isi asuma, constient, acest pret. Mai bine sa fii injurat, batjocorit si molestat acum, fiindca spui adevarul, decat sa fii condamnat mai tarziu in plan moral si sa ramai cu constiinta incarcata, intrucat a fost mai comod sa ascunzi un adevar de tip catastrofic. In timpul ultimelor doua mineriade, care s-au constituit in tentative de rasturnare, prin forta, a ordinii constitutionale, ziaristii au fost izolati, injurati si molestati la gramada. Hoarda dezlantuita, reactionand la limita de jos a primitivismului, nici macar nu a bagat de seama ca unii gazetari si unele jurnale sprijineau pe fata actiunea lor violenta. La fel s-a intamplat, marti, la Brasov. Neintelegand de ce nu mai au de lucru, neintelegand ca reforma inseamna, intre altele, ca nu se mai poate tolera ca intreaga populatie sa sufere si sa plateasca pentru ca unele mari intreprinderi sa lucreze in gol, in pierdere, ca niste gauri negre, o parte a muncitorilor brasoveni s-a dezlantuit. A intrat intr-un conflict violent cu autoritatile locale, cu organele de ordine, solicitand capetele prefectului si ministrului Industriilor. In viteza, a fost si presa molestata. As putea consacra editorialul de fata incercarii de a explica uluitorul proces psihologic, social si politic, care a facut ca dupa doua decenii, o formatiune muncitoreasca, care a fost revolutionara sa se transforme intr-o masa contrarevolutionara. Dar nu o fac acum. Astazi prefer sa enunt si sa dezvolt un adevar mult mai dureros si mai brutal.

Chiar daca evitam colapsul economic, o mare curba de sacrificiu va avea loc. Si inca foarte curand. Nu imi face placere sa lansez acest mesaj de tip catastrofic dar am datoria sa o fac. Mai mult, ma voi raporta la acest eveniment previzibil, spunand exact ceea ce cred, oricat de impopulare ar fi concluziile mele. Este crucea pe care o poarta mesagerul.

In urma cu un an, afirmam ca intarzierea reformei, a terapiei de soc, punea Romania in fata pericolului unui colaps economic urmat de inevitabilele consecinte sociale si politice. Colapsul incepe din momentul in care o tara este in incapacitate de plata. Cand datoriile acumulate nu mai pot fi rambursate. Cand nimeni nu mai ofera credite si credibilitate respectivei tari. Cand orice cumperi de afara, cumperi cu banii jos. Cand inceteaza, practic, comertul cu strainatatea. Cand, in tara, inflatia devine galopanta. Preturile se schimba de mai multe ori pe zi. Dar salariile raman aceleasi si, de multe ori, nu pot fi ridicate decat cu mare intarziere. Colapsul inseamna foamete. O mizerie incomparabil mai mare decat cea prin care trece de 50 de ani poporul roman. Ca sa ma fac mai bine inteles recurg la o comparatie. In Ucraina, cele mai multe salarii nu sunt platite de cateva luni. In Rusia acest fenomen este frecvent. Zeci de milioane de ucrainieni si rusi nu au nici un fel de rezerve pentru supravietuirea familiilor lor, muncesc si nu iau salarii luni la rand si, totusi, cele doua state nu se afla in stare de colaps. Colapsul reprezinta o situatie mult mai grava decat cea descrisa mai sus. Pericolul de colaps, pe care il semnalez inca de acum un an, poate fi depasit. Prin terapie de soc, prin privatizare, prin restructurare, printr-o noua politica monetara. Si, mai ales, prin austeritate. Despre austeritate e vorba. Si despre pretul austeritatii. Austeritatea inseamna strangerea curelei si a dintilor. Pana la refuz. Inseamna incordarea vointei fiecaruia si a vointei nationale. Inseamna suferinta. Sacrificii. Un teribil examen al rabdarii. Romanii au mai trecut, o data, acest examen. Dupa primul razboi mondial. Din criza economica, romanii au putut iesi, evitand colapsul, intr-un singur fel: prin sacrificiu. S-a numit "Curba de sacrificiu".

A fost depasit punctul ireversibilitatii. Vechiul sistem economic, comunist, etatizat, dirijist, bazat pe proprietatea colectiva, deci, a nimanui, moare sub ochii nostri. Nimeni nu-l mai poate reanima. Cu atat mai putin Iliescu si Vacaroiu. Noul sistem al economiei de piata, al liberei initiative, bazata pe proprietatea particulara, se naste. Extraordinar de greu. Cu forcepsul. Cu dureri. Chinuitor de incet, dar implacabil. Drum inapoi nu mai e. Nici nu mai este posibil sa stam pe loc. In expectativa.

Singura posibilitate pe care o au romanii este sa mearga inainte. Sa continue reforma si terapia de soc. Sa incerce sa evite colapsul, asumandu-si marea curba de sacrificiu. Ce inseamna ea? Salariile ingheata. Raman pe loc. In cel mai bun caz. Exista si posibilitatea, mai grava, ca ele sa nu poata fi platite la timp sau sa se diminueze. Timp de luni de zile, cat dureaza marea curba de sacrificiu, preturile cresc. Leul se depreciaza. Banii tinuti sub saltea isi pierd valoarea. Cei pastrati in banci serioase pot fi salvati prin dobanzi. Si economiile transferate in titluri de stat pot fi protejate. In general, insa, populatia nu are bani si este condamnata sa indure. Nivelul de trai va scadea dramatic. Siguranta materiala a cetateanului va fi diminuata. Drastic. Somajul va creste. Acest pret este minimum de plata pentru o reforma care a inceput extraordinar de tarziu si nu mai poate fi intoarsa inapoi.

Exista si un pret mai mare decat marea curba de sacrificiu. Exista si un pret al prostiei, al iresponsabilitatii, al lasitatii. Mai mare decat terapia prin marea curba de sacrificiu. Vom plati, daca va fi cazul, terapia prin colaps. Daca liderii sindicali mai agita spiritele, daca populatia ii urmeaza, opunandu-se masurilor de austeritate promovate de guvern, daca vom avea mari miscari de strada, atunci, vom plati prin colaps. Daca, in acest an, sub presiunea sindicatelor, guvernul e nevoit sa demisioneze, nu urmeaza decat colapsul.

Violentele sindicale, actiunile ultimative, cum este cea de la Brasov, sau chiar cea de la Iasi, daca iau amploare, conduc Romania spre o catastrofa mai mare decat cea a curbei de sacrificiu. Fiecare cetatean, inainte de a striga "jos" e bine sa se gandeasca la acest lucru. Si, fiindca vestitorii nu au voie sa minta voi declara, mai mult chiar decat faptul ca redactia ziarului Ziua nu le va canta in struna celor care nu isi asuma terapia curbei de sacrificiu. Mai precizez si ca uriasul sacrificiu la care este chemata populatia nu este suficient. Acesta este doar pretul. Metoda de terapie este a guvernantilor. Daca jertfa ceruta cetateanului nu va fi insotita de o rapida si inteligenta privatizare si restructurare, atunci ea va fi inutila. Si tot la colaps se va ajunge. Marea curba de sacrificiu este si a guvernului in special si a clasei politice in general. Nu numai poporul are nevoie de vointa, ci si conducatorii lui. Si presei ii revine un rol. De a spune adevarul, de a fi, la nevoie, impopulara si de a-si asuma chiar riscul de a fi pusa la stalpul infamiei. "Ziua" isi asuma aceasta grea povara.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=25994&data=1999-06-03