< Imprimare >      ZIUA - SOCIAL - miercuri, 8 aprilie 2009

Profesorii redeschid conflictul de munca

Nemultumiti de rectificarea bugetara prin care Educatia pierde 811 milioane de lei, profesorii ameninta cu reluarea grevei in scoli si universitati, iar ministrul Ecaterina Andronescu anunta ca sistemul de invatamant nu va supravietui.

Termenul de gratie acordat Ministerului Educatiei privind articolele divergente din contractul colectiv de munca expira astazi, astfel ca liderii FSLI, "Spiru Haret", FEN si "Alma Mater" vor anunta primele forme de protest la care vor apela. In privinta constrangerilor la care sunt supusi de Ministerul Finantelor - inghetarea salariilor sau reducerea cu 20.000 a personalului din invatamant -, parerea sindicalistilor este unanima. Astfel, Gheorghe Isvoranu, presedintele "Spiru Haret", a explicat ca numarul personalului din invatamant nu poate fi redus decat daca se reduce si numarul elevilor, iar salariile "au inghetat deja, intrucat contributia la CAS a crescut, la fel si euro, iar puterea de cumparare a scazut cu 20-25%". "In invatamantul superior nu avem ce reduce, pentru ca 30% din locuri sunt neocupate, iar in sectorul preuniversitar vin sa predea profesori pensionari, intrucat cei tineri nu mai vin la catedra pe salariile actuale", a argumentat Razvan Bobulescu, presedintele "Alma Mater". "Nu vom accepta aceasta curba de sacrificiu, ramanem in divergente si suspendam negocierile", a anuntat si Aurel Cornea, liderul FSLI. Reprezentantii sindicatelor se vor intalni cu presedintele Traian Basescu saptamana viitoare, dar spun ca nu au sperante "prea mari" de la intalnire.

Magda SEVERIN

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=251655&data=2009-04-08