< Imprimare >      ZIUA - POLITICA - joi, 12 martie 2009

Stiri pe scurt

Complimente liberale

Presedintele PNL Calin Popescu Tariceanu a sustinut, intr-un interviu acordat Mediafax, ca rivalul sau in competitia pentru sefia formatiunii, Crin Antonescu, nu este indreptatit sa ocupe o functie de lider intrucat nu si-a asumat responsabilitati, nu stie sa conduca si a refuzat functii ministeriale. "Regret faptul ca domnul Tariceanu a cedat nervos", a replicat Antonescu, adaugand ca nu va raspunde atacurilor la persoana lansate de adversar si nu va evidentia "numeroasele sale vulnerabilitati ca om politic, ca prim-ministru, ca presedinte de partid". (O.B.)

Marton fara umbrela

Deputatul UDMR Marton Arpad a criticat, ieri, la Biroul Permanent (BP), faptul ca parlamentarii care sosesc de la aeroport sunt nevoiti sa mearga prin ploaie pana ajung la masina care ii conduce la destinatie. El a explicat, pentru Mediafax, ca "mai multi colegi au spus ca exista o discriminare la aeroport, unele societati de taximetrie pot veni, atunci cand ploua, aproape de zonele cu copertina pentru a lua oamenii, in timp ce masinile platite de Camera pentru a lua parlamentarii nu pot veni". Desi Arpad a precizat ca nu circula cu avionul, el a apreciat ca acesta este un lucru "care se poate rezolva, din moment ce Camera plateste destul de bine pentru anumite facilitati". (L.S.)

Eurocandidat cu cantec

Mihaela Mihai Neagu a anuntat ieri ca vrea sa reprezinte Romania in Parlamentul European (PE), dar, totodata, contesta decizia strangerii celor 100.000 de semnaturi de sustinere necesare unui independent pentru inscrierea in cursa electorala. "Dorinta mea este sa servesc un exemplu democratic pentru ca este mai mult decat revoltator. Este prevazut in lege ca lista unui partid sa prezinte 100.000 de semnaturi, Romania avand 33 de locuri in PE, iar un partid putand prezenta 43 de candidati. Daca impartim semnaturile unui partid la numarul de candidati, revin cate 5000 de semnaturi unui candidat. Eu, cetatean roman, cer sa mi se accepte candidatura in conditii egale cu un candidat al oricarui partid, deci 5000 de semnaturi", a subliniat Mihaela Mihai. (A.V.)

Parteneriat cu ONG

Conducerea Camerei Deputatilor a aprobat ieri un memorandum intern, care prevede alocarea din bugetul Camerei a sumei de 500.000 de lei pentru programul de finantare "Parteneriatul cu societatea civila", a declarat secretarul Camerei Valeriu Zgonea (PSD), citat de Mediafax. Potrivit memorandumului, Camera Deputatilor poate finanta proiecte ale organizatiilor neguvernamentale "in concordanta cu interesul pentru buna functionare a procesului legislativ, a cresterii transparentei si nevoia unei reprezentari corecte a activitatii Camerei Deputatilor in fata cetatenilor". (I.S.C.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=250445&data=2009-03-12