< Imprimare >      ZIUA - FINANTE - marti, 16 decembrie 2008

Imposibil de desfiintat

Fondul Proprietatea nu poate sa fie inchis, iar orice declaratii in acest sens sunt neserioase sustine directorul general Dana Lulache

La mijlocul lunii octombrie, presedintele PSD, Mircea Geoana, declara ca listarea Fondului Proprietatea (FP) ar aduce pierderi statului si actionarilor, iar cea mai buna solutie ar fi desfiintarea acestuia. Numai ca acest lucru nu este posibil, reprezentantii Fondului declarand ca institutia a ajuns intr-un punct in care nu mai poate sa fie desfiintata.

Schimbarea Puterii nu da emotii conducerii FP. "Nu ma tem pentru viitorul Fondului", a declarat Dana Lulache (foto) in cadrul unei conferinte de presa, care a urmat Adunarii Generale a Actionarilor. Chiar daca a ajuns la putere, PSD nu isi mai poate pune in aplicare planul de desfiintare a Fondului Proprietatea. "Cred ca aceasta institutie este intr-un stadiu in care, eventual, poate fi ajustata, poate fi adaptata conform unei noi gandiri, unei noi politici. Dar nu am cum sa iau in serios acele declaratii care vizeaza desfiintarea Fondului, pentru ca mi se pare tehnic imposibil, oricat de intersanta ar fi unei categorii politice o astfel de decizie", a spus Lulache. De asemenea, renuntarea la administratorul indepent nu pare o solutie care sa se concretizeze in viitorul apropiat. "Nu este imposibil, dar nu am auzit pe nimeni niciodata gandind o asemenea abordare. Intotdeauna acest proiect a fost gandit ca fiind administrat de un tert", a precizat Lulache. Temerile cu privire la desfiintarea Fondului au aparut ca urmare a declaratiilor liderului PSD, Micea Geoana care a declarat in presa centrala ca, prin listarea Fondului la Bursa, atat statul cat si actionarii ar fi inregistrat pierderi. Geoana propunea, la acea vreme, ca activele Fondului sa reintre in proprietatea statului, iar despagubirile fostilor chiriasi sa fie platite de la buget.

Administrator din mai

Administratorul desemnat de Comisia de selectie va prelua efectiv conducerea FP in aprilie-mai 2009, intrucat contractul va trebui aprobat de CNVM si de actionarii Fondului, potrivit Danei Lulache. Ea a spus ca, dupa finalizarea licitatiei de desemnare a administratorului, la finele lunii februarie-inceputul lunii martie, vor mai fi necesare alte 30 de zile pentru a primi avizul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Dupa ce Comisia avizeaza contractul, Fondul Proprietatea va convoca Adunarea Generala a Actionarilor, care, potrivit legii, se va desfasura in 30 de zile de la anunt. De asemenea, directorul general al Fondului a declarat ca, pana in prezent, s-au facut toti pasii necesari pentru listare si care tineau de Fond. "Ne-am propus sa fie gata de listare intr-un timp foarte scurt, iar ceea ce tinea de Fond aproape s-a terminat. Tinand insa cont ca, odata cu numirea administratorului, conducerea existenta a FP va fi inlocuita, este greu sa estimam o data precisa pentru listare", a mai spus Lulache. In cadrul AGA de ieri a fost desemnat si un inlocuitor al lui Catalin Doica din functia de membru al consiliului de supraveghere al Fondului Proprietatea. In locul lui a fost numita avocata Flavia Teodosiu, la propunerea Ministerului Finantelor.

George BANCIULEA

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=246890&data=2008-12-16