< Imprimare >      ZIUA - ACTUALITATE - miercuri, 5 mai 1999

Autorul deconspirarii generalului SRI Dumitru Badescu este vanat de indivizi din lumea interlopa

IPJ Maramures i-a ridicat permisul de arma lui Bereczki

Surpriza s-a petrecut imediat dupa ce Bereczki s-a prezentat la Inspectorat pentru a cere protectie fizica

De cand conducerea SRI l-a sanctionat drastic pe seful Diviziunii de Contrainformatii Economice, generalul Dumitru Badescu asupra civilului Andrei Bereczki s-au intetit actiunile de intimidare si amenintare. O serie de personaje din lumea interlopa a orasului Baia Mare, care colaboreaza frecvent cu politistii din localitate, il ameninta pe Andrei, prin diverse metode, ca "este un om terminat", pretinzandu-i diverse sume de bani. Faptul ca acesti "recuperatori" detin date reale si exacte despre unele misiuni informative indeplinite de Bereczki pe perioada cat a colaborat cu Diviziunea generalului Badescu, conduce la concluzia ca intimidarile sunt rodul unei scurgeri de informatii voite din partea lucratorilor SRI din judet, cu scop bine determinat. Andrei Bereczki s-a adresat conducerii IJP Maramures, cerand oficial sa i se acorde protectie impotriva unor eventuale agresiuni fizice. El a stat personal de vorba cu adjunctul comandantului IPJ, maiorul Liviu Taut, care l-a indemnat sa nu-si faca prea mari probleme, caci ar fi luat unele masuri. Imediat dupa audienta avuta cu maiorul, Bereczki a fost invitat prin adresa nr. 120157/1999 a IPJ Maramures, sa predea, in baza art. 25, litera "b", din Legea nr. 17/1996, pistolul cu gaze lacrimogene si permisul port arma, pe care le detinea in mod legal. Textul de lege invocat se refera la existenta unor suferinte psihice pentru posesorul de arma, de natura sa puna in pericol viata sau integritatea persoanelor, suferinte care trebuie insa stabilite oficial de catre ministrul Sanatatii. Cum in cazul lui Andrei Bereczki nu exista nici macar vreo recomandare de la ministrul cu pricina, rezulta ca masura ridicarii permisului port arma nu urmareste decat sa-l lase pe om fara nici o aparare in fata celor care il vaneaza.

Razvan SAVALIUC

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=24444&data=1999-05-05