< Imprimare >      ZIUA - EDITORIAL - miercuri, 5 mai 1999

Tony Blair demasca oportunismul PDSR

SORIN ROSCA STANESCU

Desigur, o face implicit. Discursul de ieri al premierului britanic, adresat cetatenilor Romaniei a facut tandari intreaga "arhitectura", realizata cu migala, de Ion Iliescu si Adrian Nastase. Prevestirile rele ale acestora au fost infirmate. Prezicerile lor nu s-au confirmat. Praful s-a ales din demonstratia acestora, intens mediatizata, conform careia institutia prezidentiala si Guvernul s-ar fi facut pres in fata Aliantei Nord-Atlantice, sprijinind o agresiune impotriva unei tari vecine, a poporului frate iugoslav si a charismaticului si patriotului Milosevici, fara ca Romania sa primeasca, la schimb, ceva. Mai mult chiar, in mod intens concertat, PDSR a sustinut teza conform careia, prin razboiul din Iugoslavia, s-a creat un grav precedent. Un iminent pericol pentru Romania. Nu putine trompete oportuniste au tras semnale de alarma, pe care, din pacate, multi le-au crezut, in sensul ca ceea ce i se intampla Serbiei, in raport cu provincia Kosovo, i se poate intampla si Romaniei, in raport cu cele trei judete cu populatie preponderent maghiara. Utilizand un asemenea tip de argumentatie, profitand, din plin, de sensibilitatea si emotivitatea romanului, atunci cand se vorbeste despre Ardeal si integritatea nationala, o obsesie exacerbata sub regimul comunist, tot din motive propagandistice, PDSR a urmarit sa obtina ceva mai mult decat un capital politic.

Iliescu si Nastase nu canta doar pe coarda nationalista. Ei incearca sa creeze puternice sentimente anti-NATO. Daca se poate, chiar un curent anti-occidental. Daca aceasta manevra reuseste cresc sansele electorale ale PDSR in alegerile din 2000 si, mai ales, pot fi conservate raporturile "fratesti" ale Romaniei cu statele nationaliste, cu guvernele totalitare, cu sistemele pentru care siguranta cetateanului nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Luat de valul anti-NATO, Adrian Nastase il urmeaza pe Iliescu, cu docilitatea si brambureala unei capre bete. Iar Iliescu, urmat de Nastase, isi indeplineste misiunea sa anti-nationala.

Cand afirm ca Tony Blair i-a lasat pe cei doi fruntasi pedeseristi, undeva, suspendati in aer, am in vedere mai multe argumente. Primul si cel mai important este ca, declaratia prin care acesta s-a adresat, de la Bucuresti, nu numai cetatenilor Romaniei, ci si poporului sarb, este un gest fara precedent, in raport cu faimosul conservatorism al Marii Britanii. Niciodata, pana acum, in istorie nu s-a intamplat ca un prim ministru al Marii Britanii sa fi oferit angajamente si promisiuni Romaniei. De nici un fel. Ieri, Tony Blair a spart gheata. Si a facut-o intr-un mod spectaculos. Londra a refuzat, pana acum, in mod explicit, orice acord privind primirea Romaniei in NATO sau Uniunea Europeana. Marea Britanie a fost, la Madrid si ulterior, puterea NATO cea mai rezervata, sub acest aspect. Istoria ultimilor 50 de ani nu consemneaza nici o singura declaratie oficiala, conform careia regimul de la Bucuresti sa fie apreciat drept unul democratic. Pana ieri.

Pana ieri, cand Blair a facut chiar ceva mai mult: a asezat democratia din Romania in randul democratiilor occidentale. Pe picior de egalitate. Dupa aproape un deceniu, in fine, Marea Britanie declara, raspicat, ca este decisa sa sprijine atat aderarea Romaniei la NATO, cat si integrarea acestei tari in Uniunea Europeana. Londra se angajeaza chiar sa sprijine, in mod direct, acest proces. Tot pentru prima data, prin vocea lui Tony Blair, statele occidentale nu se mai rezuma doar la a asigura supravietuirea unei "democratii originale" ci, apreciind ca ea este una autentica, declanseaza, prin FMI si Banca Mondiala, un amplu proces menit sa asigure dezvoltarea economica a Romaniei. Este senzational ca premierul englez s-a angajat ieri, in mod explicit, ca, "la reuniunea Consiliului Europei de la Helsinki, din decembrie anul acesta, Marea Britanie va sustine invitarea Romaniei la inceperea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana". Ca Romania va fi recompensata pentru solidaritatea si loialitatea ei. Ca Romania beneficiaza de toate asigurarile de securitate, mai mult, ca ea va deveni exportator de securitate si stabilitate pentru tarile din zona. Deci un lider regional.

In relatiile internationale ale Romaniei a fost depasit punctul critic. Decenii la rand, puterea de la Bucuresti, indiferent cum s-a numit ea si indiferent in ce limuzine sau calesti a fost cocotata si cu ce titluri Honoris Causa a fost impopotonata, a starnit o suspiciune constanta si profunda in Occident. Uneori chiar dezgust. Cauza a fost nu numai dispretul guvernantilor fata de drepturile fundamentale ale omului, ci si penibila duplicitate a demnitarilor damboviteni. Iar pentru duplicitate ne-am primit pedeapsa: dispretul si izolarea. Izolarea si saracia. Am fiert, smecheri si duplicitari fiind, in suc propriu.

Pentru prima data, reprezentantii natiunii romane au abandonat, dupa atati si atatia ani, calea duplicitatii. Atat presedintele Emil Constantinescu, cat si guvernantii au facut efortul de a fi loiali. De a o lua la dreapta atunci cand semnalizeaza dreapta. De a merge la stanga atunci cand semnalizeaza stanga. De a nu mai juca la doua capete. De a nu scuipa acolo unde au sarutat si de a nu saruta acolo unde au scuipat. De a fi loiali fata de democratiile occidentale si fata de Alianta Nord-Atlantica. De a intelege ca valorile democratiei, ca libertatile omului nu se negociaza la piata, la bucata sau in vrac, ci se apara. Chiar daca exista costuri. Chiar daca exista sacrificii. Romania a inteles ca daca declara embargo, impotriva unui regim si a unui stat care s-au facut vinovate de genocid, in raport cu propriile comunitati de cetateni, nu este permis sa faci ceea ce a facut Vacaroiu cu acceptul PDSR. Sa te dai smecher, pompand benzina pe sub Dunare, prin ditamai conducta de la Solventul.

Renuntand la duplicitate, Puterea de la Bucuresti a incercat calea loialitatii. Si a reusit. Romanii vor fi rasplatiti. Nu cumva Iliescu si Nastase vor incerca sa isi adjudece meritele evitarii colapsului economic, relansarii si integrarii Romaniei in structurile Euro-Atlantice? In raport cu oportunismul PDSR n-ar fi de mirare.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=24442&data=1999-05-05