< Imprimare >      ZIUA - POLITICA - miercuri, 22 octombrie 2008

Ambasadori nestiutori de limba germana

Comisiile reunite de politica externa ale celor doua Camere au audiat si dat avizul celor 13 noi ambasadori ce isi vor prelua posturile dupa ce Traian Basescu va semna decretele prezidentiale si dupa ce hotararile de Guvern vor fi publicate in Monitorul Oficial.

Romania nu a avut timp de un an si jumatate un ambasador in Austria din pricina lipsei unor buni vorbitori ai limbii germane. Aceasta a fost consideratia facuta de deputatul Vasile Puscas vicepresedinte al Comisiei. Davidoiu a primit pana la urma votul celor 27 de membri unul exprimandu-se impotriva noului ambasador al Romaniei la Viena. Presedintele Comisiei, senatorul Stefan Glavan, a precizat ca este nevoie imediata de un ambasador la Viena avand in vedere ca acest post este vacant de atata vreme. Puscas a spus ca aceste viciu de procedura se datoreaza si conflictului permanent dintre cele doua Palate, atributul desemnarii acestor diplomati fiind al Ministerului Afacerilor Externe. Silvia Davidoiu a fost chemata de la post de presedintele Basescu, aceasta fiind pana saptamana trecuta ambasador al tarii noastre in Irlanda. Locul lui Davidoiu in Irlanda a fost luat de Iulian Buga. Tot ieri au mai fost validati ambasadorii din Africa de Sud, Albania, Pakistan, Turkmenistan si Uruguay. Conform informatiilor de pe pagina de internet a MAE, Romania nu are ambasadori in alte 12 tari. Contactata telefonic, Garofita Porav purtator de cuvant in cadrul Directiei Purtator de Cuvant din cadrul MAE nu a putut sa spuna ce deficit de ambasadori are tara noastra explicand ca informatia o detine Departamentul de Resurse Umane.

Cornelia POPESCU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=244374&data=2008-10-22