< Imprimare >      ZIUA - MAGAZIN - marti, 9 septembrie 2008

Savantii care se joaca de-a Big Bang amenintati cu moartea

Oamenii de stiinta implicati in cel mai amplu experiment stiintific organizat vreodata - menit sa recreeze fortele care au creat Universul dupa Big Bang - au primit amenintari cu moartea de la persoane care se tem ca savantii vor provoca sfarsitul lumii, informeaza Telegraph.co.uk.

Experimentul va fi lansat miercuri, cand mecanismul (in valoare de 5 miliarde de euro) - care va recrea fortele rezultate in urma Big Bang-ului, aceleasi care au dus la formarea Universului - va fi pornit la Cern, langa Geneva in cadrul sediului organizatiei europene de cercetare nucleara. Cu ajutorul dispozitivului, cercetatorii vor simula conditiile nasterii Universului, de-acum 14 miliarde de ani, determinand ciocnirea protonilor la o viteza de sapte ori mai mare decat cea atinsa in cadrul ultimului experiment de acest gen. Ei spera ca prin acest test sa gaseasca dovezi ale dimensiunilor extra-spatiale, creand mici gauri negre care sa "clipeasca" in interiorul si in afara spatiului cunoscut. Cativa dintre cercetatorii implicati in experiment au declarat ca au primit e-mailuri si telefoane de amenintare din partea unor reprezentanti ai opiniei publice. Acestia din urma se tem ca dispozitivul ar putea provoca cutremure sau tsunami care ar putea distruge lumea. Proiectul a atras reactii controversate si din partea scepticilor, ingrijorati de siguranta experimentului. Profesorul Otto Rossler, chimist german, s-a declarat ingrijorat de perspectiva obtinerii gaurilor negre, care ar "putea inghiti planeta din interior". Conform altor experti, temerile savantului sunt nefondate. (D.M.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=242423&data=2008-09-09