< Imprimare >      ZIUA - SOCIAL - joi, 29 mai 2008

Bac' compromis

Confuzia privind subiectele orale la romana risca sa demotiveze elevii inaintea examenului * Parintii, panicati, cer medierea presedintelui Basescu, in timp ce ministerul exclude orice schimbare a programei

Parintii au intrat in panica si ii solicita presedintelui Traian Basescu sa intervina in clarificarea situatiei subiectelor orale de la examenul de Bacalaureat. Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti din Invatamantul Preuniversitar (FNAP-IP) i-a adresat, ieri, sefului statului un "Apel privind solutionarea crizei grave din sistemul de invatamant - cel care hotaraste viitorul copiilor nostri".

Mult mai transant, liderul Federatiei Educatiei Nationale cere pur si simplu demisia ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, pentru incapacitatea de a stinge scandalul starnit de subiectele la limba romana. Balbaiala reprezentantilor din minister a fost speculata politic de fostul ministru Ecaterina Andronescu (PSD), care l-a convocat, ieri, pe Adomnitei la Comisia de invatamant a Camerei Deputatilor, pentru a discuta problema subiectelor. Intalnirea dintre contestatarii subiectelor si oficialii Ministerului Educatiei - la care ministrul a lipsit - a esuat, nefiind posibila adoptarea unei decizii concrete.

Profesorul Laurentiu Dumitrescu, de la Scoala Centrala, a prezentat Comisiei un document realizat de catedra de limba romana a unitatii de invatamant respective, care a arata ca subiectele de la proba orala de limba romana a examenului de bacalaureat respecta programa de invatamant, dar sunt inegale ca dificultate. "Colectivul catedrei de limba si literatura romana din Scoala Centrala, luand act de reactiile din presa referitoare la dezbaterea publica a subiectelor de limba si literatura romana pentru bacalaureatul din 2008, organizata in institutia noastra, precizeaza ca subiectele sunt alcatuite conform programei, dar sunt inegale din punctul de vedere al gradului de dificultate", a spus Dumitrescu, citand din document.

De asemenea, colectivul catedrei nu este de acord ca aceasta dezbatere sa demobilizeze elevii si parintii acestora inaintea examenului de bacalaureat. "Din discutii a rezultat ca nu este posibila schimbarea structurii si a continutului subiectului pentru sesiunile examenului de bacalaureat 2008. Propunem ca pentru bacalaureatul de anul acesta Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti sa organizeze o dezbatere cu profesorii examinatori pentru uniformizarea exigentelor", se precizeaza in comunicatul care a fost semnat de sapte profesori, colectivul catedrei de limba si literatura romana din scoala Centrala.

Ministerul baga olimpicii in fata

Zvetlana Preoteasa, secretarul de stat din MECT, a motivat, ieri, ca programa pentru examenul de Bacalaureat nu poate fi schimbata "intrucat olimpicii au inceput deja examenul si au sustinut cea mai controversata proba, examenul oral la limba romana". Preoteasa vrea sa acrediteze ideea ca, programa, fiind aprobata in august 2007, inainte de inceperea anului scolar, nu mai poate fi schimbata. Reprezentantul MECT omite insa cu buna stiinta faptul ca variantele de subiecte pentru probele orale au fost facute publice abia pe 25 aprilie, desi ar fi trebuit sa fie cunoscute inca de la inceputul anului.

Profesoara Florina Rogalski, autor a opt manuale de limba si literatura romana si a altor carti in domeniu, si profesor de specialitate la Scoala Centrala, a aratat ca 26 de subiecte de la proba orala de limba si literatura romana "nu au ce cauta in programa de bacalaureat".

Magda SEVERIN

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=237986&data=2008-05-29