< Imprimare >      ZIUA - ANCHETE - vineri, 28 martie 2008

Ancheta la CSM in dosarul "Caltabosul"

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lidia Barbulescu, a anuntat ieri declansarea unor verificari din punct de vedere tehnic pentru a stabili cine a accesat mapa electronica a Consiliului, dupa ce informatii nepublice legate de dosarul in care sunt cercetati Ioan Avram Muresan si Decebal Traian Remes, denumit generic "Caltabosul", au fost difuzate catre mass-media.

Barbulescu a precizat ca a cerut sa i se dea o lista cu persoanele care pot accesa mapa electronica a CSM din afara ei. Informatiile date publicitatii sunt concluzii din raportul Inspectiei judiciare a CSM intocmit dupa sesizarea din oficiu a Consiliului in legatura cu provenienta filmarilor difuzate de TVR. Raportul nu a putut stabili cine a multiplicat CD-ul pe care a fost inregistrat filmul in care actori principali au fost Remes si Muresan. Barbulescu si-a exprimat nemultumirea fata de faptul ca informatii ale Consiliului privind modul in care s-au produs scurgeri de informatii din DNA catre jurnalisti au fost "scurse" din CSM catre o anumita parte a presei, neexcluzand posibilitatea ca datele sa fi fost furnizate de catre cineva care a avut acces la site-ul intern al institutiei. Presedintele CSM a propus membrilor Consiliului ca, daca se va constata ca din punct de vedere tehnic nu se poate stabili cum se scurg aceste informatii, s-ar impune ca toate materialele sa fie facute publice.

Barbulescu a afirmat ca i-a explicat procurorului sef al DNA, Daniel Morar, care i-a reprosat ca nu a primit pe cale oficiala nota Inspectiei, ca nu erau obligati inspectorii sa i-o transmita intrucat regulamentul prevede aceasta cale numai in cazul rapoartelor de fond, situatie in care nu se afla aceasta nota. "Am uitat insa sa-l intreb pe procurorul-sef cum a primit dansul aceasta nota a Inspectiei daca nu a primit-o oficial", a spus presedintele CSM. "Pe buna dreptate planeaza asupra noastra suspiciunea unei lipse de impartialitate si de echidistanta. Niciodata nu s-a putut constata de unde au pornit catre presa acele informatii, or in aceste conditii ma intreb ce valoare mai are hotararea daca de fiecare data apar informatii intr-o anumita parte a presei", a sustinut un alt membru al CSM. (B.C.G.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=235216&data=2008-03-28