< Imprimare >      ZIUA - POLITICA - luni, 21 ianuarie 2008

Stiri pe scurt

Chiliman (PNL) critica Guvernul

Primarul Sectorului 1 al Capitalei, liberalul Andrei Chiliman, acuza Guvernul ca ia masuri neliberale. Intr-un interviu HotNews-BBC difuzat ieri, Chiliman s-a declarat nemultumit de decizia Executivului de a lua de la administratiile locale, in 2008, suma perceputa din impozitul pe tranzactii imobiliare. "Am o atitudine foarte clara impotriva acestei masuri pentru ca o consider, pe langa faptul ca e neliberala - descentralizarea presupune inclusiv finantarea descentralizarii si a actiunilor transferate primariilor - (...) aceasta masura este de fapt o masura de recentralizare. Or, nu e normal ca un guvern liberal sa aiba o asemenea masura", a declarat primarul PNL. Intrebat daca a discutat cu colegii din PNL, ministri, aceasta problema, Chiliman a spus ca a aflat "posterior" aprobarii ordonantei, iar la intrebarea "cum ati fost in stare, mai, sa faceti chestia asta?" nu a primit inca un raspuns. "Problema este ca, raspuns-neraspuns, este o masura neliberala, pe care eu o contest in continuare", a adaugat Chiliman. (O.B.)

Liberalii se sfatuiesc pentru Norica

Conducerea PNL dicuta, astazi, in Biroul Politic Central (BPC) al partidului, situatia Noricai Nicolai, dupa ce mai multi demnitari liberali au vorbit, saptamana trecuta, despre iminenta sesizarii Curtii Constitutionale in acest caz. In sedinta de astazi, este posibil ca seful liberalilor, Calin Popescu Tariceanu sa solicite conducerii PNL un nou vot de sustinere pentru nominalizarea Noricai Nicolai la Justitie. Mesaje pro sau contra instalarii lui Nicolai la Justitie curg si din zona societatii civile. Patru organizatii neguvernamentale au trimis ieri presedintelui Traian Basescu un apel in care ii cer sa o numeasca pe aceasta in functie. Apelul este semnat de Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania, Asociatia Adevar si Dreptate, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor si Asociatia Pro PNTCD. Pe de alta parte, ONG-urile reunite in Coalitia pentru o Guvernare Curata considera nominalizarea Noricai Nicolai ca ministru al Justitiei o grava eroare si solicita premierului sa revina asupra acestei nominalizari. (O.B.)

Iacob-Ridzi, raportor pentru PE

Parlamentul European a desemnat-o pe Monica Iacob-Ridzi, eurodeputat roman din partea PD-L, in functia de raportor pentru Planul de Actiune privind mobilitatea pe piata europeana a muncii, pentru perioada 2007-2010, se arata intr-un comunicat de presa. Iacob-Ridzi va trebui sa prezinte solutii pentru eliminarea barierelor impuse pe piata muncii din unele state membre, cat si pentru recunoasterea reciproca a drepturilor sociale si de pensie. "In calitate de raportor, voi urmari eliminarea restrictiilor arbitrare pe piata muncii ce sunt impuse cetatenilor romani. Voi actiona in asa fel incat Parlamentul sa aiba o pozitie transanta in aceasta privinta. Este un drept fundamental al cetateniei europene si de aceea trebuie sa obtinem transpunerea lui in realitate" a afirmat eurodeputatul. Pentru Romania, se aminteste in comunicat, acest raport are o mare insemnatate, pentru ca nu mai putin de 12 din vechile state membre ale UE impun restrictii muncitorilor romani pe piata muncii. (D.I.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=232000&data=2008-01-21