< Imprimare >      ZIUA - ANALIZE SI COMENTARII - joi, 17 ianuarie 2008

Procurorii si Procuratura fata in fata cu trecutul

Propunerea facuta de premierul Tariceanu, ca Norica Nicolai sa devina ministru al Justitiei, a dat semnalul pentru scormonirea in trecutul procurorilor cu cariere politice post-decembriste. Au fost date publicitatii mapele de serviciu ale candidatei si ale mai vechii ocupante a acestui loc, Monica Macovei. Voi face, cu privire la evenimente, cateva observatii.

Mai intai, as nota ca s-au creat premisele pentru a dezbate, mai aplicat, statutul Procuraturii sub regimul comunist. Opinia publica a fost directionata sa priveasca obsesiv spre Securitate. Nu ca am putea exagera importanta acestei institutii si raul facut de ea. Totusi, o focalizare excesiva poate pune in umbra celelalte fatete ale sistemului opresiv. Securitatea vana oamenii. Dar o facea la comanda PCR si lasa finalizarea represiunii urmatorului "organ". Care era Procuratura, semnatara acuzatiilor oficiale, componenta represiva a sistemului "criminal si ilegal". Deosebirea fata de Securitate consta in faptul ca Procuratura avea si alte sarcini: sa asigure pedepsirea vinovatilor pentru fapte condamnabile in orice tip de societate.

Competentele Procuraturii o obligau sa lucreze mana in mana cu Securitatea. Pana unde ducea mezalianta aveam s-o aflu recent dintr-unul din dosarele de la CNSAS. Acolo am descoperit rechizitoriul din 16 septembrie 1987 al procurorului I. Haineala, de la Procuratura Judetului Bacau, impotriva unei persoane ce nu ascultase de interdictiile si avertizarile Securitatii. Rechizitoriul era identic cu notele de analiza ale ofiterilor ce completasera dosarul de urmarire informativa a victimei. Sa existe o diferenta de responsabilitate intre ofiterii de securitate si procurorul amintit? In fata unei astfel de probe paleste orice agajament de colaborare. Atunci, de ce locul si responsabilitatea Procuraturii sub regimul comunist au ramas in umbra timp de 18 ani?

O tema distincta este aceea a procurorilor insisi. Intrucat, cum notasem, multi procurori aveau o functie necesara in orice societate, ei nu pot fi calificati printr-o responsabilitate colectiva, precum se poate face in cazul conducerii PCR sau a Securitatii. Trecutul lor trebuie judecat de la caz la caz. Dar ce pot sa spuna dosarele care-i privesc? Mapele de serviciu? Ca si in cazul dosarelor din arhiva Securitatii, multe, si in acelasi timp, putine. Nu se poate miza pe evaluarile facute de serviciile de personal, cu atat mai mult in cazul unei institutii sensibile precum Procuratura. Nici pe caracterizarile sefilor ori ale comisiilor. Acestea pot fi valorificate numai in conexiune cu surse complementare. Cu adevarat sigure sunt datele seci, cu semnificatie evidenta pentru oricine a trait in acea lume: o anumita pozitie ierarhica, drumurile in Occident, o victima descoperita nevinovata, acuzatii in cazuri de natura politica etc.

In sfarsit, exista si a treia fateta a dezvaluirilor din presa: prestatia actuala a fostilor procurori care si-au pastrat functia sau au migrat spre alte pozitii cu putere, devenind demnitari, judecatori, ofiteri SRI s.a. Reteaua sofisticata de relatii din ansamblul fortelor de ordine ale regimului comunist explica de multe ori atitudinea lor deplorabila actuala: NUP-uri in serie la calomniile flagrante ale lui Vadim Tudor, dosare intocmite ca sa scape vinovatii, jocuri politice. Iata de ce ordinea necesara in sistemul de putere si de justitie cere investigarea - cu nuante, cu discernamant - a trecutului procurorilor.

Gabriel ANDREESCU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=231819&data=2008-01-17