< Imprimare >      ZIUA - EDITORIAL - miercuri, 16 ianuarie 2008

Presedinte tras pe sfoara?

Pot depune marturie ca multi dintre manuitorii puterii de la Bucuresti au avut momente sau perioade cand au fost sedusi de aura degajata de serviciile secrete.

Ipoteza conform careia Traian Basescu este victima propriei sale credulitati in scandalul evaporarii lui Omar Hayssam nu poate fi exclusa din start. Dar, daca seful statului a fost tras pe sfoara, daca nu el este "profesorul", adica cel care s-a aflat in spatele negocierii cu teroristul si a decis, in final, ca acesta poate parasi penitenciarul si apoi Romania, atunci, vrem - nu vrem, va trebui sa admitem ca un scenariu asemanator s-a produs si in "criza ostaticilor". Daca Basescu a fost inocent in raport cu rapirea jurnalistilor si modul straniu in care acestia au fost recuperati, bomba amorsata atunci a explodat prin eliberarea lui Hayssam. Iar mana care a plasat-o unde a plasat-o si a amorsat-o este neaparat aceeasi, alta decat a lui Basescu, cu cea care l-a manipulat pe procurorul politic, agent sub acoperire al unui serviciu de informatii, Ciprian Nastasiu.

Un celebru si foarte la moda serial american de fictiune politica si politista ne prezinta ipotetici presedinti ai Statelor Unite care, in razboiul anti-terorist, aflati in situatii limita, iau decizii surprinzatoare, determinand actiuni majore ale serviciilor secrete si, deseori, aproband negocieri cu teroristi. In cateva episoade, sefii administratiilor americane negociaza ei insisi. Ar fi dramatic ca presedintele Traian Basescu, jucandu-se cu telecomanda, sa se fi inspirat din acest serial, inchipuindu-se eroul principal si luand asupra sa, in afacerea Hayssam, povara unor tratative soldate cu un targ in care singurul castigat a iesit cel care e condamnat de Justitia romana drept cel mai mare terorist al tuturor timpurilor. Si care, in ciuda condamnarii sale la 20 de ani de inchisoare, ne-a parasit cu gratie. Cu gratia autoritatilor romane. "Ca un domn, prin aer", cum declara el insusi. Pur si simplu, nu pot sa cred ca Basescu traieste intr-o realitate virtuala, confundand filmul cu viata. Desi pot depune marturie ca multi dintre manuitorii puterii de la Bucuresti au avut momente sau perioade cand au fost sedusi de aura degajata de serviciile secrete, inchipuindu-si ca acestea sunt infailibile. Si permitandu-le sa determine decizii politice majore. Unii chiar au ramas sedusi pana la capat de gogoritele furnizate uneori de servicii. Altii, cum a fost Emil Constantinescu, au recunoscut ca au fost invinsi de servicii.

Ei bine, nu vad nici un motiv sa excludem ipoteza ca in criza ostaticilor unul dintre serviciile secrete a fost initiator sau a fost inspirator sau, daca nu, s-a aflat in cunostinta de cauza, lasand drama sa se deruleze pentru a valorifica situatia mai tarziu. Obtinand mai multa putere, mai multe fonduri si promovarea unor persoane. In aceste conditii, nu ar fi de mirare ca acelasi serviciu secret sa fi fost interesat major si in stergerea urmelor. Cum? Prin volatilizarea lui Hayssam. Iar daca Basescu a fost prostit o data in criza ostaticilor, de ce nu ar fi fost prostit si a doua oara si facut sa accepte niste negocieri purtate de Nastasiu cu teroristul, sub pretextul ca acesta ar putea devoala informatii relevante despre adversarii politici ai presedintelui? Momeala era tentanta si putea fi usor inghitita de un sef de stat transformat in stiuca.

Cheia este in continuare identitatea "profesorului", despre care se face atat de des vorbire in dialogurile Hayssam-Nastasiu. Pentru a afla, este insa necesar accesul la toate inregistrarile SRI, mai ales la cele din penitenciar. Dar de ce ancheta nu s-ar face simultan si la serviciul secret al carui ofiter acoperit este Nastasiu? Daca vom descoperi cumva ca Nastasiu a fost de fapt unealta altcuiva, jucandu-i un mare renghi lui Traian Basescu, nu m-as putea prapadi de ras. Pentru ca o asemenea realitate ar fi mai degraba tragica decat comica.

PS 1: Din ce in ce mai multe persoane imi reproseaza ca incerc o demonstratie in favoarea lui Basescu. Nu e real. Pur si simplu incerc sa judec logic, iar nu emotional o realitate socanta.

PS 2: Luni seara, din neatentie, la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea TV am afirmat ca Nicolaus Copernic ar fi fost ars pe rug pentru convingerile sale. Era, evident, vorba de Giordano Bruno. Fac cuvenita rectificare.

Sorin ROSCA STANESCU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=231809&data=2008-01-16