Nascut la Sinaia, intr-o familie de intelectuali, Bradut a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti, avandu-l profesor pe Jean Al. Steriadi; dupa numai un an de la inceperea studiilor, a expus la "Dalles". Este remarcat de critici si se impune repede in randul colegilor de breasla, chiar daca sau tocmai daca nu respecta intotdeauna cerintele/canoanele vremii, privind tematica si "optimismul" cerute de proletcultism. Alege peisajul si portretul, cu tuse puternice si culori tomnatice, intr-o subtila inspiratie folclorica, de sorginte filosofic-populara. Participarile la expozitii si saloane in tara si strainatate ii asigura un binemeritat prestigiu, astfel ca la nici 40 de ani devine secretar al Uniunii Artistilor Plastici si apoi chiar presedinte, pana in 1975. "Pentru aceasta perioada", isi aminteste, intr-un interviu din 2006, artistul-colectionar Ervant Nicorian, "caut furnale si tractoare, dar gasesc madone si cai care zboara spre sori stilizati, o adevarata poezie pe panza. De fapt, asa isi incadra si Bradut Covaliu arta, ca fiind <<realism poetic>>".

Barbat inalt, bine legat, mai mereu ingandurat si foarte tacut, dar ochii parca-ti vorbeau de dupa ochelarii care-i acopereau o treime a fetei. Asa l-am cunoscut in tinerete, venind intr-un bloc nationalizat din strada Schitu Magureanu nr. 49, unde sotilor Ittu li se permisese sa ocupe un mic apartament, deoarece aveau trei copii. Venea s-o vada, in special, pe Any, nepoata sa preferata, prietena mea din copilarie. Ii aducea carti si albume de arta, sfatuindu-i parintii s-o lase sa dea la teatru. Imbogatita de-atata lumina si crezuri, oferite ca pe tava de unchiul ei, Annemarie a absolvit IATC si timp de noua ani a jucat la teatrul din Bacau (1965-1974), dupa care prin casatorie, a plecat in Germania; se despartea de familie, de mentorul ei si de scena...

E vremea cand Bradut Covaliu ajunsese la o deplina maturitate artistica, dupa cateva "personale", un premiu al Academiei, o prezenta stralucita la Bienala de la Venetia, Ion Frunzetti dedicandu-i o prima si cuprinzatoare monografie (1975); peste un deceniu avea sa-i apara al doilea si ultimul sau album, prezentat de Dan Grigorescu. Semanator-risipitor, dupa o expozitie la Buzau, doneaza muzeului 160 de picturi si apoi alte 140, orasul acesta putand fi socotit capitala operei covaliene, cu toate ca in 1989 i s-a deschis, in Sala Dalles, a 20-a prezenta pe simezele bucurestene. Nicaieri insa nu a putut expune panzele-icoane, de mari dimensiuni, vreo douazeci, inspirate de textele biblice, dar tratate de un mare artist; ele zac si astazi intr-un depozit, deoarece aceste icoane, pretind unii ierarhi, nu respecta canoanele picturii bisericesti, de parca Renasterea le-a respectat!

Dupa moartea sa, si ulterior a sotiei, prin 1995, oficialitatile noastre au evacuat apartamentul-atelier din strada E. Pangratti nr. 10, tot ce a insemnat universul vietii si creatiei artistului raspandindu-se. Iata de ce, de peste un deceniu, repatriata Annemarie incearca sa redobandeasca proprietatea parintilor, unde sa deschida o Casa memoriala "Bradut Covaliu". Sper ca demersul nostru sa-i ajute!

P.S. La organizarea si reusita recentei (mini)retrospective, din Galeria de arta ANA (Str. E. Pangratti nr. 25), a fost ajutata de ziaristul Marius Tita, mult iubitor al picturii romanesti postbelice.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=228832&data=2007-11-02