< Imprimare >      ZIUA - ANALIZE SI COMENTARII - joi, 18 octombrie 2007

Moscheea sovietica din Bucuresti

In urma cu doua luni, "Jurnalul national" a consacrat un scurt documentar Casei Scanteii si geneza acestei cladiri, care coboara pana in anul 1952. Mi-am amintit de documentarul respectiv in aceste frumoase zile de octombrie, intrucat pe o asemenea vreme am calatorit de mai multe ori cu avionul la Tulcea, in toamna lui 1975. Circula pe aceasta ruta ultimul YL 14, un avion subrezit, cenusiu, cu un rand de doua scaune pe dreapta si unul singur in stanga. Nu pot uita cum, pe aeroportul din Tulcea, inainte de plecarea spre Bucuresti, mecanicul a decapotat unul dintre cele doua motoare si i-a aplicat cateva baroase zdravene de parca repara o batoza sau tractor. Apoi, a acoperit motorul; am decolat peste cateva minute.

Avionul acela zbura cu o viteza mica la o altitudine joasa. Dincolo de hangarele de la Baneasa aparea Herastraul, apoi se vedeau parcul si lacul Bordei, coplesite de culorile roscat-cafeniu ale toamnei. La intoarcere, din nefericire, la capatul aceluiasi splendid peisaj se zarea insa si Casa Scanteii, cu voluminozitatea ei asiatica si cu albul de spital al zidurilor brizbrizate, uratind cerul pe care se profila. Cladirea se arata, de altfel, intr-o perspectiva asemanatoare si de la intrarea in Parcul Herastrau, unde a tronat pana in 1962 statuia lui Stalin.

Cu o cladire sovietica identica cu Casa Scanteii a fost blagoslovita in acelasi an '50 al secolului trecut si Varsovia. Capistea de acolo era universitate si nu stiu care ii va fi fost destinul postcomunist. Casa Scanteii este o sectiune de Moscova pe Bucuresti. In decurs de 400 de ani, turcii nu au ridicat nici o moschee pe pamant romanesc. Rusii ne-au plantat una in cele patru decenii in care ne-am aflat in sfera lor de influenta. Aceasta era mentalitatea lui Stalin: tarile care depaindeau de el trebuia sa adopte si structurile sovietice, inclusiv ideologia. Casa Scanteii era ca un imens lacas de cult al Imparatiei. In 1940, Grigore Gafencu, ambasador al Romaniei la Moscova, a consemnat in jurnal caracterizarea colegului sau francez referitoare la rusi: "Asiatici cu masca europeana". Iar ceea ce te frapeaza ori de cate ori privesti Casa Scanteii este asiatismul ei sfidator, rigid si frigid, izbucnind ca o amenintare pe cerul acela bland si odihnitor pe care il evocam la inceput.

Pentru ca moscheea sovietica din Bucuresti desfide arhitectura coerenta a Capitalei interbelice, cu bulevarde largi si zone de vile care se terminau in apropiere de Parcul National Carol al II-lea (denumirea initiala a Parcului Herastrau). Este ca o stampila pe fruntea laturii occidentale a unui oras in care se cumpanesc - sau se cumpaneau - Orientul si Apusul. La un kilometru sau doi de Casa Scanteii se afla Arcul de triumf, copiat dupa cel din Paris si adus in forma pe care o cumoastem cu 15 ani inainte de edificarea moscheii sovietice. Ulterior, Ceausescu a ridicat la proportii asiatice niste banale contururi de camin cultural, in felul in care tiganii bogati au construit dupa 1990 casoaie cu ornamente (din tinichea) de temple budiste - din fericire doar pe la periferie sau in provincie.

Statuia lui Lenin din apropierea Casei Scanteii a fost demolata, dar soclul a ramas ca un postament vacant. Cat despre moscheea sovietica - arhitectii intervievati de "Jurnalul national" sustin ca demolarea ei ar fi anevoioasa, costisitoare si aproape imposibila. Concluzia poate fi interpretata si ca o dovada a faptului ca istoria nu se poate rescrie decat pe hartie... Nimeni nu poate scapa de propriul trecut.

Dan CIACHIR

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=228151&data=2007-10-18