< Imprimare >      ZIUA - ECONOMIC - miercuri, 29 noiembrie 2006

CNA ameninta Prima TV cu "cele mai severe sanctiuni"

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) atrage atentia postului Prima TV, printr-un comunicat semnat de Ralu Filip, ca ar putea primi "cele mai severe sanctiuni" daca nu va intra in legalitate in ceea ce priveste emisiunea "Tradati in dragoste". In urma monitorizarii emisiunii "Tradati in dragoste", din septembrie si pana in prezent, CNA a constatat ca, printre altele, programul incalca dispozitiile privind protectia copilului din Codul de reglementare a continutului audiovizual. Violentele de limbaj, violenta fizica si frecventele scene sexuale difuzate in "Tradati din dragoste" califica emisiunea in randul celor care pot fi difuzate dupa ora 22.00, cu semnul de avertizare 15 (interzis copiilor sub 15 ani), in timp ce Prima TV transmite emisiunea la o ora de maxima audienta, cu semnul de avertizare 12, incalcand astfel dispozitiile Codului. CNA califica drept extrem de grav faptul ca in emisiunea difuzata luni au fost prezentate imagini ale unui act sexual real, lucru specificat de prezentatorul emisiunii, ceea ce constituie o incalcare flagranta a Legii 504/2002 care interzice difuzarea de programe cu continut pornografic, dar si Codul de reglementare a continutului audiovizual, care interzice posturilor de televiziune aflate sub jurisdictia Romaniei sa difuzeze emisiuni in care prezinta un act sexual real. CNA pregateste un raport detaliat de monitorizare a acestei emisiuni care va fi discutat in proxima sedinta a Consiliului, cand se va cere sanctionarea fiecarei editii.

Gilda Popa

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=211959&data=2006-11-29