< Imprimare >      ZIUA - EDITORIAL - vineri, 21 iulie 2006

Legea talionului

Aflam din inalte sedii ale puterii mondiale ca reactia Israelului la rapirile de ostateci ar fi legitima, dar "disproportionata". Pentru o civilizatie care a enuntat cea dintai in istorie legea talionului, adica exact principiul care limita sanctiunea silind-o sa fie proportionala cu culpa (ochi pentru ochi, nu cumva doi ochi pentru unul singur, sau viata pentru un dinte), aceasta acuza pare destul de impovaratoare.

Ce ar fi fost, totusi, proportional? Era oare de asteptat ca armata israeliana sa sape si ea un tunel pana in Liban, sa rapeasca patru luptatori Hezbollah, sa ucida doi si sa ofere alti doi la schimb? Odata ce state sau organizatii refuza sa recunoasca, de decenii, legitimitatea unui alt stat, si el membru al ONU, actionand pentru distrugerea acestuia, nu mai avem mult de discutat in legatura cu proportionalitatea reactiilor. Ce poate fi proportional cu faptul ca presedintele Iranului face - acum, in anul de gratie 2006 - apologia "solutiei finale"? Proportional, Israelul ar trebui sa ameninte la randu-i cu disparitia pe toti urmasii acelui mare imperiu care i-a salvat pe evrei din captivitatea babiloniana. Ochi pentru ochi...

Inevitabil insa, imaginile televizate induc o imensa disproportie si fac sa se incline balanta afectelor populare in favoarea, daca nu a Libanului, macar a libanezilor. Inevitabil? Imi amintesc cum, in timpul razboiului din Bosnia, televiziunea publica, pe atunci unica, isi trimitea reporteri dupa reporteri la cartierul general al lui Karadjici, in vreme ce despre Srebrenica sau despre lunetistii de la Saraievo aflam doar din ziare; sau cum, in 1999, televiziunile noastre, publice sau private, transmiteau cu insistenta imagini din Serbia bombardata, dar ocoleau convoaiele de refugiati albanezi alungati din Kosovo. Cand l-am intrebat pe un responsabil al postului public de ce acest tratament disproportionat, mi-a raspuns, sec, ca nu mai aveau bani sa trimita alta echipa.

In 1999, mass-media din Romania - de la stanga la o foarte problematica dreapta, reprezentata de ziarul unui fruntas taranist care facea praf orice initiativa NATO-UE - a fost si obiectul, si agentul unei masive dezinformari, deplangand mereu soarta victimelor fara sa explice ca era vorba inainte de toate de victimele national-comunistilor sarbi, croati, albanezi sau bosniaci. Atunci cand, a doua zi dupa una din rarissimele emisiuni favorabile interventiei NATO in Kosovo, proaspatul sef liberal al Televiziunii, dl. Hadji Culea, a dat-o afara fara menajamente pe remarcabila ziarista Anca Toader care realizase emisiunea in cauza, n-am mai avut dubii. Pe langa acest gest, faptul ca, intermitent, eram acuzata de cinism nici nu mai conta.

Nu vreau sa spun - ar fi nedrept - ca prezentarea actualului conflict in mass-media romaneasca ar fi identica cu manipularea din 1999. Nu este. Cu toate acestea, o inclinatie, poate naturala, a compatimirii victimelor civile face ca una dintre pozitii, cea a Israelului, sa fie defavorizata. Cu riscul de a fi iar taxata de cinism, voi spune ca nu orice civil e si inocent. Vedem clipa de suferinta, dar nu avem cum vedea zilele, noptile, anii in care civilii i-au incurajat cu fanatism pe razboinicii nemilosi care ucid femei si copii in supermarketurile sau in autobuzele Ierusalimului.

Ideea ca Israelul e indreptatit sa se apere e exprimata mai ales in vorbe, de catre comentatorii care reamintesc iar si iar ca Hezbollah este o militie necontrolata de care Libanul avea obligatia sa scape inca din 2000, prin decizia Consiliului de Securitate, ca alianta Hezbollah-Hamas, respectiv Iran-Siria, sunt amenintatoare la culme; ca si Guvernul Sharon, si actualul Guvern Olmert au procedat la retrageri unilaterale, fiind "rasplatiti" cu atentate si cu luarea de ostatici, ca - in fine, dar nu in ultimul rand - odata cu izbucnirea conflictului s-a verificat ipoteza dupa care Hezbollah e dotat nu numai cu Katiuse, periculoase mai degraba prin ubicuitate decat prin raza de actiune, ci si cu rachete mult mai performante - proba ruinele Haifei.

Comentatorii nu ostenesc sa expuna argumente rationale, dar imaginile - prin firea lor mai convingatoare decat cuvintele - ne arata apoi chipurile copiilor libanezi inspaimantati. Oare asta e proportional? Mortii si ranitii, ruinele si panica, nu pot fi cantarite ca la farmacie. Dar respectul pentru legea talionului in prezentarea imaginilor in mass-media ar putea sa echilibreze proportiile si sa lase, printre atatea emotii, un minim spatiu ratiunii.

Zoe PETRE

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=203968&data=2006-07-21