< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - miercuri, 7 mai 2008

Tony Blair a pierdut sprijinul lui Nicolas Sarkozy pentru presedintia Consiliului Uniunii Europene

Fostul premier britanic, Tony Blair, care si-a aniversat marti implinirea a 55 de ani, a primit un cadou nepotrivit din partea Frantei. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a decis sa nu-i mai acorde sprijinul pentru candidatura la functia de prim presedinte permanent al Consiliului Uniunii Europene, relateaza miercuri "The Independent", citat de Rompres.

Nicolas Sarkozy, a carui tara va prelua presedintia turnanta a UE la 1 iulie, si-a schimbat pozitia si a decis sa-l sprijine pe Jean-Claude Juncker, seful executivului luxemburghez, potrivit unor oficiali francezi. Presedintele Republicii Franceze a fost candva un puternic sustinator al lui Blair, dar si-a pierdut elanul sub presiunea mai multor guverne europene.

Unele tari sunt pur si simplu anti-Blair, in timp ce altele se opun ideii ca noua pozitie, ce va fi inaugurata anul viitor, sa-i revina unui "greu" din lumea politica, temandu-se ca acesta ar putea sa incerce sa sporeasca importanta noului post.

Potrivit "The Independent", sprijinirea candidaturii lui Juncker de catre Nicolas Sarkozy ar putea conduce la o deteriorare a relatiilor dintre seful statului francez si actualul prim-ministru britanic, Gordon Brown, in contextul in care, in urma cu cinci saptamani, liderul de la Palatul Elysee a sustinut la Westminster un discurs in care a laudat "infratirea" franco-engleza.

Marea Britanie nu vrea ca Juncker sa ocupe functia de prim presedinte, acesta fiind privit la Londra ca un federalist, dar luxemburghezul are sprijinul puternic al cancelarului Germaniei, Angela Merkel.

R. M.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=6312&data=2008-05-07