< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MONDEN - luni, 7 aprilie 2008

Bomba-sexy a anilor '90 revine in atentie cu... mai vechiul sau look

La 50 de ani, Sharon Stone foloseste aceleasi "arme" ca pe vremea cand juca in Basic Instinct

Au trecut mai bine de 15 ani de cand interpreta celebra scena, fara inhibitii, din "Basic Instinct". Astazi, are 50 de ani si trei copii, cel mai mic in varsta de doar un an. In cazul sau, semnele trecerii anilor sunt cu greu remarcate. Motiv pentru care, Sharon Stone, alias Catherine Tramell, isi permite sa mizeze, pare-se, pe aceleasi atuuri ca in filmul care a facut-o celebra. Are si motive: arata impecabil.

Fotografii "Daily Mail" au surprins-o pe ravisanta blonda, duminica, in ipostaze mai mult decat "cuceritoare" pentru atentia oricarui barbat. Imbracata intr-un costum simplu, negru, si purtand o pereche de pantofi rosu aprins, cu toc cui, Sharon si-a rostit discursul in fata audientei unei conferinte tinute, anual, la Paris.

Actrita, aparatoare a cauzei bolnavilor de SIDA, a sosit la bratul noii sale cuceriri: un barbat misterios, de culoare, solid si, la o prima impresie, nu foarte mare iubitor al blitz-urilor fotografilor de scandal.

In urma cu un an, Sharon revenea in centrul atentiei, dupa ce nu se mai auzise mare lucru despre ea, din 2004, de la divortul de fostul sau sot, editorul Phil Bronstein. Vedeta hollywoodiana si-a socat fanii dupa ce a renuntat, pentru scurt timp, la parul blond si a optat, in mod nefericit, pentru un roscat-morcov, noua frizura facand-o aproape de nerecunoscut. Apropiatii lui Sharon, si nu numai, au ramas surprinsi neplacut de noua culoare de par, care o imbatranea foarte mult.

.

.

.

C.S.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=5407&data=2008-04-07