< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITICA - vineri, 11 decembrie 2009

Oltean il doreste din nou pe Boc in fruntea Guvernului, deoarece acesta merita "o reparatie morala"

Vicepresedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, la Bistrita, ca, personal, il doreste in fruntea Guvernului, din nou, pe Emil Boc, deoarece acesta merita "o reparatie morala&#8221;, transmite corespondentul NewsIn.

"Personal, cred ca, data fiind situatia in care se afla Romania, rezultatele obtinute, PDL nu poate avea alt premier decat unul politic si dat de catre PDL. Si, in opinia mea, nu poate fi nimeni altul decat Emil Boc. Este parerea mea. In raport cu ceea ce a facut Emil Boc, cu ce a demarat Emil, cu votul masiv obtinut in Transilvania in favoarea lui Traian Basescu, i s-ar face o reparatie morala exceptionala lui Emil Boc, o reparatie pe care o merita&#8221;, a spus Oltean.

El a adaugat ca acest lucru va fi posibil doar in urma negocierilor care se vor purta.

"E opinia mea, ca un om care a trait in Ardeal, care il cunosc pe Emil Boc si care stiu votul ardelenilor si stiu care este si pretentia votantilor din Ardeal&#8221;, a spus Oltean, care a adaugat ca e convins ca va fi sustinut si de alti lideri PDL din Transilvania.

"Cu siguranta ca ma vor sustine toti presedintii din Ardeal. Ramane, insa foarte clar: premierul sa fie desemnat si prin negocierile purtate cu celelalte formatiuni politice care pot sa puna anumite conditii, dar asigur ca nu va fi Crin Antonescu. Daca partidele care vin la negocieri vor accepta varianta Liviu Negoita, el ajunge in Parlament, daca partidele vor gasi o alta varianta, Liviu Negoita isi va depune mandatul&#8221;, a spus Oltean, care a exclus ca premierul sa fie unul liberal.

Ioan Oltean, liderul filialei judetene a PDL Bistrita-Nasaud, a mai afirmat, in conferinta de presa de vineri, ca, desi rezultatele obtinute de organizatia sa la turul doi al alegerilor prezidentiale i-ar da dreptul sa ceara un portofoliu ministerial, nu isi doreste acest lucru.

"Nu ma intereseaza un post in viitorul Guvern. Locul meu e in Camera Deputatilor, acolo simt nevoia sa conduc alaturi de Roberta Anastase (presedintele Camerei Deputatilor &#8211;n.r). E nevoie de multa energie acolo, dupa ce PSD va trece in opozitie. Nu ma intereseaza un post in Guvern, desi, date fiind rezultatele, as putea sa spun ca Bistrita-Nasaud are nevoie de un ministru. Nu neaparat eu, oricare al coleg al meu ar putea sa-l ocupe, dar, cu siguranta, vom avea dreptul la alte posturi care vor reveni partidului in urma constituirii unui guvern stabil&#8221;, a mai declarat Ioan Oltean.

Ioan Oltean este vicepresedinte al Camerei Deputatilor.

In judetul Bistrita-Nasaud, candidatul sustinut de PDL la alegerile prezidentiale, Traian Basescu, a obtinut in turul doi 59,28% din voturi.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=47079&data=2009-12-11