< Imprimare >      ZIUA ONLINE - FAPT DIVERS - sambata, 28 noiembrie 2009

Campania anti-Mos Craciun ia amploare in Austria

O campanie anti-Mos Craciun, initiata in Austria, castiga tot mai multi adepti pe zi ce trece, scrie, marti, austriantimes.at. Mai mult de 70 de fan-cluburi ale acestei campanii au aparut in ultimele zile pe Facebook si Twitter.

Membrii lor cer interzicerea figurii americane a lui Mos Craciun si propun ca indivizii sa aprecieze adevarata semnificatie a Craciunului, nasterea lui Iisus Hristos. Cei care au initiat campania anti-Mos Craciun au declarat ca vor incerca sa ii faca pe oameni sa inteleaga ca traditiile americane nu trebuie sa le domine pe cele specifice altor tari, in perioada sarbatorilor de iarna.

Astfel, se propune ca parintii sa le povesteasca copiilor despre "Christkind"- reprezentat de un inger blond, ce are o lunga traditie in tari ca Austria, Elvetia si Gemania, in locul lui Mos Craciun. Totodata, ei au facut numeroase petitii pentru a interzice aparitia figurii Mosului insotit de reni in marile centre comerciale din tara.

Campaniile "Pro-Christkind" au aparut inca de acum cativa ani insa niciodata n-au avut atat de multi adepti ca in acest an, precizeaza sursa citata.

R.P.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=46293&data=2009-11-28