< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MAGAZIN - miercuri, 4 noiembrie 2009

"Sutienul antiriduri" promite un decolteu perfect

Nu este cea mai sexy lenjerie intima, insa acest sutien promite sa scape milioane de femei de ridurile nevazute de pe bust. Pentru mai putin de 50 de euro, inventia daneza va fi lansata in mai multe tari, dupa succesul din Olanda, titreaza, miercuri, ''Mail Online''.

Inventatoarei Rachel De Boer i-a venit ideea dupa ce a vazut crapaturi in propria piele, atunci cand a atins varsta de 30 de ani. In prezent, la 48 de ani, ea spune ca a descoperit metoda de a scapa de aceasta problema. Iar sutienul este atat de popular, incat se vinde in 100 de magazine de lenjerie din Olanda.

Articolul, numit "La Decollette", functioneaza foarte usor, el tine sanii la distanta unul de celalalt in timpul somnului, astfel ca reduce cantitatea de piele ce se rideaza pe piept. Potrivit inventatoarei, pana si pielea imbatranita sau arsa de soare poate beneficia de tratament.

''Exista multe sutiene sexy, insa nici unul nu iti reda bustul de alta data. Mi-am petrecut multi ani ca stewardeza si m-am bucurat de soare din plin. Insa, cand am implinit 30 de ani, am fost oripilata de ridurile de pe piele. Am incercat mai multe tratamente, dar nici unul nu a functionat. La Decollette ajuta pielea sa stea intinsa'', a marturisit Rachel, care locuieste in Amsterdam.

R.R.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=43770&data=2009-11-04