< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EDITIA DE ORA 16 - miercuri, 11 aprilie 2007

Germanii, rusinati ca fostului Fuhrer i-a fost mentinuta distinctia de cetatean de onoare al districtului Bad Doberan

Hitler, piedica in calea summitului G8

Consiliul local din Bad Doberan, districtul ce va gazdui in acest an reuniunea summitului G8, se va intruni intr-o sedinta speciala in cel mai scurt timp posibil. Motivul este unul cat se poate de neobisnuit: retragerea titlului de cetatean de onoare acordat unui membru al comunitatii din Heiligendamm, titreaza bbc.com.

Personajul in cauza este nimeni altul decat Adolf Hitler, ex-lider al Partidului National Socialist German si conducator absolut (Fuhrer -n.red) al Germaniei, incepand cu anul 1934.

Liderii natiunilor cele mai industrializate ale lumii vor lua parte la lucrarile summitului G8, peste numai doua luni. Mica statiune Bad Doberan a fost inglobata, in trecut, Germaniei de Est.

In timpul perioadei naziste, mai mult de 4.000 de orase si centre administrative i-au acordat lui Adolf Hitler titlul de cetatean de onoare. Imediat dupa 1945, multe dintre acestea au revocat distinctia, fara insa ca Bad Doberan sa se numere printre ele. Faptul ca autoritatile au acceptat, tacit, sa mentina aceasta titulatura inalta in dreptul numelui lui Hitler a lasat impresia ca le-a luat mai mult timp incercand sa-si uite trecutul, decat sa si-l asume.

Apropierea lucrarilor Summit-ului G8, ce vor avea loc in districtul mentionat, si ingrijorarea ca acest aspect ar dauna considerabil imaginii Bad Doberan, a constituit imboldul necesar pentru ca membrii consiliului local sa-si ia inima-n dinti si sa revoce distinctia.

Hitler, in pericol sa-si piarda cetatenia germana

Conform revistei "Der Spiegel", la 62 de ani de la moartea sa, Adolf Hitler este pe cale sa-si piarda cetatenia germana, titreaza RealitateaTV.

Isolde Saalman, membra a Parlamentului regional din Saxonia Inferioara, a inaintat conducerii Partidului Social-Democrat, din care face parte, o initiativa legislativa prin care cere retragerea cetateniei germane lui Adolf Hitler.

Anularea statutului de cetatean german, dobandit de Hitler in 1932, reprezinta un gest simbolic, menit sa-i elibereze pe locuitorii din Braunschweig, orasul in care Hitler a devenit cetatean german, de povara unei istorii naziste.

Cu toate acestea, Justitia dezbate inca daca se poate retrage cetatenia unei persoane decedate si va mai dura cateva saptamani pana va fi luata o hotarare.

Adolf Hitler, nascut pe 20 aprilie 1889 in localitatea austriaca Braunau am Inn, a cerut cetatenia germana pentru a putea participa la alegerile pentru cancelaria Germaniei.

REACTII LA CALD

Romeo PLATICA, secretar de redactie:

"Nu cred ca este un gest reparatoriu, ci pur si simplu cred ca nemtii nu mai au ce face cu timpul liber. In loc sa fie condamnat la uitare, ceea ce implicit ar insemna si retragerea cetateniei si, de altfel, retragere a tot ce reprezinta Hitler, evenimentul il aduce iarasi in atentie pe Hitler. Cine stie ce efect ar putea avea gestul in mintea unui tanar si neajutorat la minte neamt? Apoi, pe cand o retragere a cetateniei cancelarului Willy Brandt, simpatizant al comunismului si agent dovedit al KGB?"

Cristina STEFAN

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=388&data=2007-04-11