< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ACTUALITATE - marti, 7 iulie 2009

Marian Lupu isi schimba parul, dar naravul... : "Voronin si Basescu parca ar fi facuti de o mama"

Fostul presedinte al Parlamentului de la Chisinau, Marian Lupu, care a trecut recent de la comunisti la Partidul Democrat, a declarat la o intalnire cu alegatorii din raionul Calarasi ca vinovati de proastele relatii dintre Republica Moldova si Romania sunt atat presedintele moldovean in exercitiu Vladimir Voronin, cat si presedintele roman Traian Basescu.

"Vinovati de proastele relatii dintre Republica Moldova si Romania sunt atat Voronin, cat si Basescu, care parca ar fi facuti de o mama", a declarat Lupu, relateaza Agentia de presa din regiune Deca-press, preluata de Agerpres.

Raspunzand la o intrebare din partea audientei, Lupu a subliniat ca in Republica Moldova "traieste natiunea moldoveneasca", iar limba vorbita este "cea de stat". El a adaugat ca nu este unionist.

Deca-press aminteste ca, anterior, Marian Lupu, pe cand detinea functia de presedinte al Parlamentului, declarase la Balti ca limba vorbita in R. Moldova este cea romana.

Marian Lupu, fost membru al Partidului Comunistilor din Republica Moldova, a mai declarat la Calarasi ca zicala "Lupu-si schimba parul, dar naravul ba" nu mai este valabila. El a mai spus ca nu va da o apreciere protestelor din 7 aprilie pana nu se va afla adevarul si ca el nu a iesit atunci in fata tinerilor din fata Parlamentului pentru ca nu a vazut altceva pe fetele lor decat ura.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=32700&data=2009-07-07