< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MAGAZIN - miercuri, 8 aprilie 2009

Experiment secret intr-un centru social britanic: Sute de fetite au fost drogate si abuzate sexual in anii '70

In Marea Britanie se desfasoara o campanie online de strangere de semnaturi pentru a-i solicita premierului Gordon Brown deschiderea unei anchete in acest caz.

In urma unei plangeri depuse recent de Teresa Cooper, o britanica institutionalizata in adolescenta la centrul Kendall House, si semnata de alte noua persoane, a iesit la iveala ca sute de fetite au fost drogate si abuzate in urma unui experiment secret realizat in anii '70. Creierul acestuia era psihiatrul Marenthiran Perinpanayagam, care a murit in 1988. Dupa cum a reiesit in urma unei investigatii jurnalistice intreprinse de BBC, Kendall House nu era singurul centru inclus in groaznicul experiment, relateaza relateaza "Daily Mail".

In anii '70 - '80, fetele institutionalizate in mai multe centre erau aliniate si, la prima ora din zi, erau sedate, dandu-li-se medicamente care, in mod normal, erau administrate schizofrenicilor, psihoticilor si bolnavilor de Parkinson. Asta in conditiile in care fetele erau perfect sanatoase, aflandu-se in aceste centre doar din cauza problemelor familiale sau de ordin material. Potrivit lui Teresa Cooper, dincolo de faptul ca primeau zilnic pastile care le facea sa nu mai simta nici o durere, ea si colegele ei erau deasemenea supuse unor sedinte de chimioterapie, precum bolnavii de cancer. In plus, la centrul Kendall House, inchis in 1986 in urma suspiciunilor aparute pe marginea medicamentelor prescrise, fetele erau abuzate atat sexual, cat si emotional.

Teresa a mai povestit ca, in cele 32 de luni de tratament, i s-au administrat pastile in cel putin 1.248 de dati. In afara tranchilizantelor si antidepresivelor in exces, i se dadea de 10 ori doza recomandata de Valium. In urma experimentelor la care a fost supusa femeia, acum in varsta de 41 de ani, a dat nastere a trei copii, toti veniti pe lume cu defecte majore. Multe dintre celelalte fete institutionalizate au nascut la randul lor copii cu probleme. Teresa Cooper a fost trimisa la Kendall House la varsta de 14 ani, din cauza problemelor familiale, si si-a dat imediat seama ca ceva este in neregula, atunci cand a vazut gratiile de la ferestre. "In fiecare zi vroiam sa mor si, pentru ca nu puteam sa mor, ma taiam singura", a povestit ea, precizand ca, din cauza medicamentelor, nu simtea nici o durere. Marenthiran Perinpanayagam, doctorul care prescria medicamentele, a scris in anul 1977 pentru o revista medicala, descriindu-si experimentele, fara a preciza insa locatia acestora. Dupa cum au descoperit jurnalistii BBC, alte sase centre in afara de Kendall House au fost implicate in aceste experimente. "Folosirea medicamentelor pentru controlarea comportamentului copiilor era considerata la acea vreme ca fiind perfect acceptabila", a explicat Mike Lindsay, consilier la "Children's Rights Alliance".

Pana acum, precizeaza "Daily Mail", Teresa Cooper a reusit sa stranga deja sute de semnaturi pentru petitia online prin care ii cere premierului britanic Gordon Brown sa lanseze o ancheta oficiala in acest caz.

Alina OLTEANU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=25246&data=2009-04-08