< Imprimare >      ZIUA ONLINE - FAPT DIVERS - vineri, 23 ianuarie 2009

UPDATE 19:30 Consilier judetean, injunghiat la Slatina - VIDEO

ULTIMA ORA: Fiii interlopului Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, sunt cercetati in libertate sub acuzatia de tentativa de omor, dupa ce joi au injunghiat un consilier judetean si au lovit cu masina un angajat al acestuia.

In urma unui conflict de strada, un consilier judetean PD-L din Slatina, judetul Olt, a fost injunghiat in umar, fiind transportat la spital. In timpul altercatiei au fost trase mai multe focuri de arma, relateaza NewsIn.

Consilierul judetean Valeriu Matei , fost viceprimar al Slatinei, se afla in fata locuintei agresorului, Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, cand a fost injungiat de acesta. Atat conslierul judetean, cat si prietenul acestuia, Adrian Vaduva, au fost raniti in conflict. Pana la aceasta ora, politistii nu au reusit sa stabileasca care a fost motivul izbucnirii scandalului. Purtatorul de cuvant al IPJ Olt, comisar Claudia Radu, a precizat ca incidentul s-a produs in urma discutiilor aprinse intre Anghel Sandu si Valeriu Matei. Cel din urma, a fost injunghiat in spate, moment in care Adrian Vaduva a luat din masina o arma si a tras patru focuri in plan vertical. Drept urmare, fiul lui Anghel Sandu l-a lovit pe Vaduva cu masina, zdrobindu-i picioarele.

Atat Adrian Sandu, cat si Valeriu Matei au fost internati la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina. Comisarul Claudia Radu a mai declarat ca, in urma cercetarilor preliminare, se pare ca focurile de arma au fost trase pentru autoaparare. In acest moment, Anghel Sandu si fiului acestuia sunt audiati de politisti. Bercea Mondial este o figura cunoscuta pentru politie, el fiind cercetat pentru o frauda de mai multe zeci de miliarde de lei vechi adusa bugetului de stat.

C.O.R.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=19793&data=2009-01-23