< Imprimare >      ZIUA ONLINE - FAPT DIVERS - luni, 19 ianuarie 2009

Pentru 48 de ore in intimitate

Peste 400 de detinuti s-au casatorit anul trecut

Sute de detinuti au ales sa se casatoreasca anul trecut pentru a putea petrece cele 48 de ore in intimitate acordate sotilor. 405 casatorii au fost oficiate in 2008 in sistemul penitenciar din intreaga tara, dintre care 356 de casatorii au fost oficiate intre detinuti si persoane aflate in libertate, iar 49 intre persoane private de libertate. Declaratia a fost facuta luni, pentru Agerpres, de catre ofiterul de presa al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), Johanna Popescu, transmite HotNews.

Conform Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate au dreptul la incheierea unei casatorii in penitenciar, iar administratia penitenciarului are obligatia de a asigura conditiile necesare incheierii casatoriei.

Dupa incheierea casatoriei, sotii pot petrece impreuna 48 de ore, intr-o camera separata, cu acordul directorului penitenciarului.

Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim semideschis sau deschis pot incheia casatoria in localitatea in care domiciliaza sau in localitatea in a carei raza teritoriala este situat penitenciarul, cu acordul directorului penitenciarului, si pot primi in acest scop o invoire de pana la cinci zile.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=19552&data=2009-01-19