< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - joi, 27 noiembrie 2008

Operatorii de comunicatii electronice, obligati sa stocheze si sa transmita autoritatilor informatii privind actiunile clientilor

Firmele de comunicatii electronice sunt obligate sa stocheze, timp de sase luni, anumite date privind apelurile telefonice, mesajele scrise sau email-uri, generate sau prelucrate prin serviciile furnizate, informatii care pot fi accesate de MIRA, Parchet, SRI si SIE, la solicitarea acestora, informeaza hotnews.ro Solicitarea transmiterii datelor se va putea realiza numai dupa ce a fost inceputa urmarirea penala, la autorizarea instantei si la cererea procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala.

Informatiile vor fi puse la dispozitia Ministerului Internelor si Reformei Administrative (MIRA), a Ministerului Public, a Serviciului Roman de Informatii (SRI) si a Serviciului de Informatii Externe (SIE), in scopul utilizarii in cadrul activitatilor de cercetare, de descoperire si de urmarire a infractiunilor grave, se arata in Legea 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, publicata vineri, 21 noiembrie, in Monitorul Oficial.

Datele vor fi stocate in format electronic prin intermediul unei baze de date, care va fi creata si administrata din fonduri proprii de catre operatorii de telecomunicatii fixe si mobile, precum si de furnizorii de servicii de internet. Cheltuielile aferente infiintarii si administrarii bazei de date vor fi deductibile fiscal.

Categoriile de date care vor fi stocate vizeaza urmarirea si identificarea sursei unei comunicari si a destinatiei acesteia, a suportului de comunicare si a echipamentului de comunicatie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament, precum si locatia echipamentului de comunicatii mobile. In plus, operatorul va stoca datele necesare pentru a determina data, ora si durata comunicarii.

Legea stabileste ca vor fi pastrate datele de trafic si de localizare a persoanelor fizice si juridice, precum si datele conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului inregistrat. Actul normativ nu se va aplica in ceea ce priveste continutul comunicarii sau informatiile consultate in timpul utilizarii unei retele de comunicatii electronice.

Solicitarea transmiterii datelor se va putea realiza numai dupa ce a fost inceputa urmarirea penala, la autorizarea instantei si la cererea procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala.

Potrivit actului normativ, orice accesare intentionata sau transfer al datelor pastrate fara autorizare constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. De asemenea, impiedicarea cu intentie a punerii la dispozitie catre autoritatile competente a datelor retinute constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la un an.

Legea transpune Directiva 2006/24/CE privind retinerea datelor generate si prelucrate de catre furnizori de retele si servicii de comunicatii electronice destinate publicului si de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene in aprlie 2006.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=16890&data=2008-11-27