< Imprimare >      ZIUA ONLINE - SPORT - sambata, 25 octombrie 2008

Lucian Bute l-a invins pe Andrade si si-a pastrat centura mondiala la box in versiunea IBF

Pugilistul Lucian Bute l-a invins la puncte, sambata dimineata, pe mexicanul Librado Andrade si romanul si-a pastrat astfel centura de campion mondial al categoriei supermijlocie, versiunea IBF, in cadrul unui meci in care ambii pugilisti au facut cunostinta cu podeaua.

Toti cei trei arbitri ai meciului de la Montreal l-au vazut castigator pe Lucian Bute, care a inceput bine meciul, a dominat, iar in repriza a 10-a l-a trimis la podea pe Andrade, mexicanul aflandu-se pentru prima data in cariera sa in aceasta ipostaza.

Andrade a trecut cu bine peste acest moment, a rezistat loviturilor si, mai mult, in repriza a 12-a (ultima) l-a trimis si el pe Bute la podea dupa o serie de lovituri. Romanul a fost numarat pana la ultimele secunde si a fost salvat de gongul final.

"A fost o seara foarte grea pentru mine, am intalnit un adeversar puternic si, din nefericire, am avut emotii pe final. Multumesc publicului pentru ca m-a sustinut in cel mai greu meci din cariera mea, multumesc lui Dumnezeu ca am ramas campion", a spus Bute la finalul meciului.

Aceasta a fost cea de-a 23-a victorie pentru Lucian Bute la profesionisti, pugilistul roman pastrandu-si astfel titlul mondial al categoriei supermijlocie, versiunea IBF.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=14949&data=2008-10-25