< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITICA - marti, 16 septembrie 2008

PSD a cerut validarea lui Giani Balan in locul de deputat al lui Miron Mitrea

Grupul parlamentar al social-democratilor a trimis Biroului Permanent o scrisoare prin care cere numirea unui supleant pe lista PSD din Vrancea, ca deputat in locul demisionarului Miron Mitrea.

Secretarul Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea (PSD), a declarat marti ca solicitarea primita de conducerea Camerei a fost trimisa comisiei de validare. Validarea lui Balan va fi totusi intarziata din cauza procedurilor complicate de incetare a calitatii de deputat pentru Miron Mitrea, proceduri ce urmeaza a fi definitivate de aparatul tehnic al Camerei Deputatilor. "Banuiesc ca din momentul in care va fi votat Giani Balan, toate procedurile pe care domnul fost deputat Miron Mitrea trebuie sa le parcurga vor fi incheiate pentru ca nu poti sa-l validezi pe celalalt pana cand fostul deputat nu si-a incheiat toate procedurile legale", a declarat Zgonea, transmi.

El a spus ca presedintele Camerei Deputatilor este in masura sa decida cand procesul va fi finalizat astfel incat documentele care sa ateste incetarea calitatii de deputat a lui Miron Mitrea sa fie trimise Parchetului, pentru ca procurorii sa poata incepe urmarirea penala impotriva lui Mitrea. "Va recomand sa-l intrebati mai bine pe domnul Olteanu", a spus Zgonea.

Giani Balan este unul dintre tinerii care au fost lansati in politica de "baronul" PSD de Vrancea, Marian Oprisan, fiind consilier local in Focsani. "Ma simt onorat ca sefii mei au incredere in mine", a afirmat Balan, intr-un cotidian local.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=12826&data=2008-09-16