< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - marti, 16 septembrie 2008

Bryan Adams canta gratuit in Parcul Izvor la Zilele Bucurestilor

Concertul va avea loc, sambata, intre orele 21.30-23.30

Rockerul canadian va concerta in Capitala Romaniei cu ocazia Zilelor Bucurestilor, eveniment organizat de Primaria Generala a Capitalei. Cantaretul se afla in plin turneu, cu o zi inainte avand un concert in Georgia, la Tbilisi. In turneu sunt incluse mai multe orase europene precum Londra, Paris, Zurich, Munchen, Berlin, Hamburg, Rotterdam, Milano si Barcelona.

Bryan Adams a revenit in acest an pe scena pentru a-si promova al unsprezecelea album de studio, intitulat sugestiv 11. Albumul a fost lansat international pe 17 martie la Polydor Records si cuprinde piese ce poarta amprenta stilului ce l-a consacrat pe artist de-a lungul timpului. Primul single de pe acest album, "I Thought I'd Seen Everything" este o piesa clasica in compozitie, plina de energie si cu un tempo moderat.

Compus in camere de hotel si cabine din backstage in timpul turneelor din ultimii doi ani, 11 reprezinta materializarea unei lungi colaborarii cu Jim Vallance, pentru trei piese de pe acest album. Din parteneriatul dintre Vallance si Adams s-au nascut multe dintre hiturile clasice ale lui Bryan : "Heaven", "Summer of '69" si "Run To You". De la energica "Broken Wings" si emotionanta "Mysterious Ways", pana la "Something To Believe", piesa cu veleitati de imn despre al carei refren se spune ca va ridica stadioanele in picioare, cel de-al unsprezecelea album al lui Bryan Adams, promite sa fie o etapa marcanta in cariera de doua decenii si jumatate a starului.

Mai multe informatii despre evenimentele incluse in programul Zilelor Bucurestilor gasiti pe site-ul Primariei Generale a Capitalei, la adresa:

^http://www1.pmb.ro/pmb/primar/zilele_bucurestiului_2008/Program_5_FINALZB.htm^

ZIUA ONLINE

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=12819&data=2008-09-16