< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - miercuri, 13 august 2008

Statele Unite se opun atacarii Iranului de catre Israel

SUA se opun pentru moment unui eventual atac al Israelului impotriva unor obiective nucleare ale Iranului, a afirmat, miercuri, ministrul israelian al Apararii, Ehud Barak, apreciind ca procesul diplomatic trebuie sa avanseze, transmite agentia "Agerpres".

"Americanii nu sunt pregatiti sa ne lase sa atacam Iranul", a declarat Ehud Barak pentru postul de radio al armatei israeliene, in legatura cu continuarea de catre Iran a programului nuclear.

"Pozitia SUA care este cunoscuta este ca tot ceea ce este de facut este sa se actioneze in domeniul informatiilor si sa se accentueze sanctiunile economice impotriva regimului Ahmadinejad", a afirmat oficialul israelian.

Potrivit cotidianului israelian "Haaretz", Washingtonul a respins recent o cerere de asistenta militara a Israelului ce ar putea ameliora capacitatile de interventie militara impotriva obiectivelor militare ale Iranului. Americanii au interpretat aceasta solicitare la cel mai inalt nivel drept un semn ca Israelul este foarte avansat in pregatirile in vederea unui astfel de atac, apreciaza publicatia citata

V. D.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=11041&data=2008-08-13