Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, s-a intalnit recent cu secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice, Gratiela Iordache, diagnosticata miercuri cu gripa porcina, insa a declarat ca nu ii este frica ca s-ar putea imbolnavi, deoarece delegatiile FMI au lucrat deseori in tari afectate de diverse boli.
"M-am intalnit cu ea (Gratiela Iordache, n.r.), este o prietena buna si ii doresc sanatate. Nu ne este frica, pentru ca lucram cu multe tari in care se gasesc diferite boli", a afirmat Franks. Misiunea FMI se afla in Romania in perioada 28 octombrie - 9 noiembrie.
Secretarul de stat in Ministerul de Finante, Gratiela Iordache, a declarat, miercuri, pentru NewsIn ca a fost depistata cu gripa A/H1N1 si se afla in prezent sub tratament antiviral la domiciliu si ca se simte bine.
"Am diagnosticul oficial, este gripa A/H1N1, dar nu am infectat pe nimeni din partid, pentru ca nu am apucat sa trec pe la birou", a spus Iordache, membru al PDL.
Ulterior, ministrul interimar de finante,�Gheorghe Pogea, a precizat ca toti colegii din minister ai Gratielei Iordache trebuie sa stea acasa, toate birourile din minister si toaletele de serviciu fiind dezinfectate.
Numarul cazurilor de gripa A/H1N1 a depasit 650 in Romania, de la ultimul bilant al autoritatilor facut public luni inregistrandu-se peste 100 de noi imbolnaviri.
"La momentul actual, in Romania situatia este net mai buna, comparativ cu alte state ale Uniunii Europene sau tari din vecinatate. In prezent, pe teritoriul Romaniei se inregistreaza un numar de 650 de cazuri de infectie cu A/H1N1. Toate cazurile au fost tratate cu medicamente antivirale si au fost izolate prin internare sau la domiciliu, iar pana in acest moment, nu s-a inregistrat niciun deces ca urmare a infectiei cu A/H1N1, se arata intr-un comunicat remis NewsIn de Administratia Prezidentiala, dupa sedinta CSAT.