Un student din Marea Britanie a fost arestat si este posibil sa fie condamnat la inchisoare, dupa ce fotografia in care aparea urinand o placa memoriala a eroilor neamului a fost facuta publica zilele trecute, anunta, miercuri, news.bbc.co.uk.
Philip Laing, in varsta de 19 ani a fost fotografiat de un trecator in timp ce isi facea nevoile pe un monument al eroilor neamului din Sheffield. Poza a aparut, ulterior, in cotidianul Daily Mail iar adolescentul a fost arestat si condamnat pentru indecenta publica.
La prima infatisare a procesului, baiatul a declarat ca era atat de beat ca nu isi dadea seama de ce face. Mai mult de atat, tanarul a spus ca nu isi mai aminteste nimic din ce a facut in seara de 11 octombrie, cand a fost fotografiat.
Laing a povestit ca fusese la o petrecere si bause o sticla intreaga de whisky inainte si ca n-a mai fost niciodata atat de beat ca in acea seara. Avocatul tanarului i-a spus judecatorului ca Laing este foarte rusinat de fapta sa, mai ales ca bunicii sai sunt eroi de razboi. Sentinta in cazul studentului nu a fost inca data.