Zece elevi de la mai multe scoli si licee din Iasi au fost depistati, miercuri, cu gripa porcina. Elevii Liceului Pedagogic au fost trimisi acasa pentru sapte zile. De asemenea, o eleva de la Liceul Matei Basarab din Bucuresti a fost depistata cu gripa porcina, in urma triajului facut in dimineata zilei de miercuri, a confirmat directorul Administratiei Spitalelor Bucuresti, Marius Savu. Eleva este in clasa a IX-a, iar cursurile clasei unde invata au fost suspendate, conform protocolului, pentru sapte zile. Pe de alta parte, Marius Savu a semnalat una dintre problemele majore din scoli, si anume lipsa personalului sanitar din unele unitati, in ciuda memoriilor repetate catre guvern de a debloca posturile de medici din unitatile de invatamant.
Totodata, opt noi cazuri de gripa noua au fost confirmate in judetele Maramures, Sibiu si Constanta, informeaza NewsIn. La Sibiu, a fost depistata cu virusul AH1N1 o femeie in varsta de 60 de ani care s-a intors recent din Maroc. Ea este internata, in prezent, in sectia de Boli Infectionase a Spitalului Clinic Judetean Sibiu, potrivit Directiei de Sanatate Publica (DSP) Sibiu.
"Femeia este un caz independent, nu are legatura cu alte focare despistate in judet. in prezent, ea este internata si mentinuta sub tratament", a declarat purtatorul de cuvant al DSP Sibiu, Adela Morar.
Alte patru persoane care au intrat in contact cu femeia sunt izolate la domiciliu si sunt tinute sub observatie. Acesta este cel de-al optulea caz de gripa porcina depistat in judetul Sibiu, ultimul fiind inregistrat saptamana trecuta, la un profesor englez venit la Sibiu pentru un proiect scolar.
In judetul Constanta, trei persoane au fost depistate cu gripa noua. Mihaela Dinisov, director adjunct al DSP Constanta, a declarat ca pacientii se afla sub tratament la Spitalul de Boli Infectioase din Constanta.
In judetul Maramures, patru noi cazuri de gripa porcina au fost confirmate, de Institutul Cantacuzino, la trei din cei patru contacti ai primului caz confirmat in localitatea Viseu de Jos. Conform reprezentantilor Directiei de Sanatate Publica Maramures, diagnosticul a fost confirmat in cazul sotiei barbatului din Viseu de Jos, precum si la cei doi copii in varsta de 3 si, respectiv, 7 ani.
De asemenea a fost stabilit diagnosticul si in cazul unei femei in varsta de 46 de ani din Baia Mare, fiind vorba despre un caz "de import din Spania". Femeia este izolata in spital inca din 30 octombrie, dupa cum a declarat purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Maramures, Calin Man.
Numarul bolnavilor a ajuns la 650
Numarul cazurilor de gripa A/H1N1 a ajuns la 650 in Romania, de la ultimul bilant al autoritatilor facut public luni inregistrandu-se aproape 100 de noi imbolnaviri.