O fata de 14 ani din Galati a fost batuta fara mila de iubitul ei, cu zece ani mai mare, anunta, marti, Pro TV. Desi fata de-abia mai respira, tanarul a intretinut relatii intime cu ea dupa care a dus-o la spital, fata fiind aproape de coma.
Adolescenta�a fost parasita de mama cand avea doar sase ani. A renuntat la scoala si a fugit de acasa din cauza tatalui ei violent. S-a angajat ca bona iar de cinci luni traieste o poveste de dragoste cu un barbat de 24 de ani. Il suspecteaza insa ca o insela si toate reprosurile ei se lasa cu bataie. Asa s-a intamplat si ultima data cand a indraznit sa se uite in telefonul lui.
Imediat ce spitalul a anuntat autoritatile, fata a fost vizitata atat de politisti cat si de cei de la Directia pentru Protectia Copilului. Medicii urmeaza sa-i faca minorei analize complete pentru a afla daca este insarcinata. Asa povestea s-ar complica si mai tare pentru ca fata a spus ca nici nu se gandeste sa renunte la copil sau la iubitul ei. Colegele de salon au povestit ca adolescenta a plans toata noaptea si a declarat ca nu poate sa traiasca fara iubitul sau. Ramane insa de vazut daca autoritatile o vor lasa sa se intoarca in casa barbatului.