Consiliul drepturilor omului din cadrul ONU va examina joi, intr-o sedinta extraordinara, raportul Goldstone privitor la conflictul din iarna din Gaza, care le cere israelienilor ci palestinienilor sa ancheteze acuzatiile de crime de razboi, relateaza AFP, preluata de NewsIn. Raportul acuza armata israeliana, precum si militantii palestinieni ca au comis crime de razboi si "posibil crime impotriva umanitatii" in ofensiva israeliana din Gaza si recomanda anchete imediate.
La sedinta din 2 octombrie, cele 47 de state din Consiliu au decis sa amane cu sase luni examinarea raportului.
Ideea era atunci sa se castige timp, in conditiile in care SUA incercau sa relanseze procesul de pace israeliano-palestinian, insa Autoritatea Palestiniana, care la inceput a sustinut decizia, si-a schimbat recent opinia cerand o sedinta extraordinara imediata, mai ales din cauza unor incidente la Ierusalim.
Membrii Consiliului vor examina joi un proiect de rezolutie initiat de palestinieni cu aprobarea grupului arab si al Organizatiei pentru Conferinta islamica. Textul sustine recomandarile raportului Goldstone si cere "tututror partilor vizate, printre care organismelor ONU, sa asigure aplicarea lor imediata, in acord cu mandatele lor".
Acest paragraf pune probleme pentru multe state - UE, Norvegia, India si unele din America Latina - pentru ca sugereaza ca raportul trebuie prezentat Consiliului de Securitate al ONU, lucru pe care multi vor sa il evite, a declarat o sursa diplomatica.
Una dintre solutii ar fi ca textul sa nu fie trimis decat in fata Adunarii generale a ONU, mai putin sensibila politic.