Persoane necunoscute au furat placa pe care era gravata numele presedintelui Ungariei, de pe un stalp funerar de lemn sculptat, ridicat de Solyom Laszlo, in data de 14 martie a.c. la Monumentul Eroilor Secui pasoptisti din Pasul Nierges, judetul Harghita, transmite NewsIn.
Primarul comunei Cozmeni, Bodo David, a declarat, miercuri, ca pana in acest moment nu s-a mai intamplat ca stalpii ridicati in Pasul Nierges, care apartine de comuna, sa fie profanati. "In Pasul Nierges sunt ridicati peste o suta de stalpi funerari, insa nu s-a mai pomenit ca sa fie profanati. Doar de pe acest stalp, ridicat de presedintele Ungariei, a fost furata placa pe care era gravata numele lui Solyom Laszlo. Cred ca cineva a crezut ca este facut din metal pretios", ne-a spus Bodo David.
Primarul a afirmat ca a facut un denunt la politia locala, dar a anuntat verbal si reprezentantii Politiei Judetene si Consulatul General al Republicii Ungare din Miercurea Ciuc. Consulul General, Szabo Bela este de parere ca actul in sine nu reprezinta rea-vointa si si-a exprimat speranta ca este vorba despre un colectionar, insa a atras atentia ca ar fi mai bine daca acele persoane care doresc sa aiba o asemenea placa ar cere de la Consulat.
"Nu intelegem care a fost scopul faptasului, placa in sine nu reprezinta mare lucru nici macar unui colectionar. Speram ca nu este un act de rea-vointa, daca ar fost, ar fi existat si distrugeri. Faptul este deranjant. Noi vom inlocui placa, iar in comun acord cu primarul comunei Cozmeni am anuntat politia si Prefectura judetului Harghita, iar reactia lor a fost pozitiva", ne-a declarat miercuri consulul general.
Presedintele republicii Ungare a paricipat in data de 14 martie a.c. la comemorarea revolutiei de la 1848 la Pasul Nierges, ocazie cu care a fost sfintit si stalpul funerar de lemn sculptat, ridicat de Solyom Laszlo la Monumentul Eroilor Secui pasoptisti. Evenimentul, sarbatorit in general in data de 15 martie, a avut loc mai�devreme cu o zi, deoarece avionul militar, cu care presedintele ungar a vrut initial sa ajunga in Romania, nu a primit autorizatie de aterizare la Aeroportul International Targu Mures. Astfel, Solyom a fost nevoit sa calatoreasca cu masina din Ungaria pana in Harghita.