Statele Unite au fost la curent cu o tentativ� de puci orientat� impotriva liderului venezuelean Hugo Chavez in 2002 �i poate chiar au participat la ea, a declarat fostul pre�edintele american Jimmy Carter, intr-un interviu publicat intr-un ziar columbian, transmite AFP, preluat de NewsIn.
"Cred c� nu exist� nici o indoial� asupra faptului c�, in 2002, Statele Unite erau cel pu�in la curent sau ar fi putut fi implicate intr-o lovitur� de stat", a declarat Carter pentru "El Tiempo".
Criticile lui Chavez "fa�� de Statele Unite sunt, in concluzie, legitime", a ad�ugat fostul lider democrat, care a primit premiul Nobel pentru pace in 2002.
Pre�edintele venezuelean, liderul stangii antiliberale din America Latin�, a fost inl�turat de la putere de o junt� civilo-militar� timp de 48 de ore in aprilie 2002, inainte de a se intoarce la conducere.
Pre�edintele american din perioada respectiv�, George W. Bush, a negat orice implicare a ��rii sale in acest puci e�uat �i l-a invitat pe Chave s� inve�e ceva din aceast� tentativ�.
Carter a apreciat �i c� Chavez, ales dup� un scrutin "cinstit" in 1999, a f�cute reformele necesare in Venezuela, permi�andu-le celor care erau de obicei exclu�i s� "beneficieze de o parte mai mare din bog�ia na�ional�", dar s-a declarat ingrijorat de "deriva sa autoritar�".
El a apreciat �i c� popularitatea liderului venezuelean in �ara sa �i influen�a din exterior au sc�zut.
Carter a ami afirmat c� noul pre�edinte al Statelor Unite, Barack Obama, i-a m�rturisit c� vrea rela�ii normale cu Venezuela. "Dar el (Chavez - n.red.) ii face sarcina aproape imposibil�", a ad�ugat Carter, care este de p�rere c� "rela�iile interna�ionale ar fi mai bune dac� acesta �i-a inceta atacurile �i criticile la adresa Statelor Unite".