Autotrenul, incarcat cu guma de mestecat, care a disparut joi de pe DN 79 intre Arad si Oradea, a fost gasit vineri dimineata, anunta Realitatea TV. TIR-ul a fost descoperit intr-o parcare la marginea Drumului National 7.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie a Judetului Arad, Camelia Tudice, a declarat ca "TIR-ul a fost gasit in stare buna, cu cheile de contact chiar in cabina autotrenului, insa incarcatura, zece tone de guma de mestecat, au disparut din TIR. Ancheta este in plina desfasurare. Mergem pe toate ipotezele".
Soferul polonez al autotrenului a fost joi aruncat din cabina de trei barbati.