In prima sa interventie in Parlamentul European, Elena Basescu a abordat subiectul eliminarii vizelor pentru persoanele din regiunea Balcanilor de Vest, dar a insistat si asupra dreptului la libera circulatie in UE a cetatenilor moldoveni, informeaza NewsIn.
Propunerea Elenei Basescu a fost primita cu ''zambete'' de catre colegii europeni, stiut fiind faptul ca UE are, deocamdata, o disputa cu Moldova pentru ca aceasta sa ridice vizele pentru romani, nicidecum sa se puna problema liberei circulatii a moldovenilor prin Europa
Elena Basescu a avut o interventie de un minut in cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, dedicate subiectului unor noi reglementari�privind vize pentru tarile din Balcanii de Vest, precum Macedonia, Muntenegru si Serbia.
"Sustin decizia Comisiei Europene, prin care se concretizeaza angajamentul manifestat de ani de zile privind eliminarea vizelor pentru persoanele din regiunea Balcanilor de Vest. Insa consider ca cetatenii Republicii Moldova trebuie sa se bucure de aceleasi drepturi privind libera circulatie in UE cat mai curand. Uniunea Europeana trebuie sa dezvolte in continuare politica usilor deschise fata de aceste tari, iar eliminarea vizelor este un pas important pe drumul integrarii europene a acestor popoare", a spus Elena Basescu.
Ea a amintit si de importanta securitatii frontierelor. "In completarea acestei decizii, care va duce la dezvoltarea oportunitatilor de afaceri transfrontaliere si a libertatii de circulatie a persoanelor, institutiile europene trebuie sa aiba in vedere programe culturale si educationale care sa faca cunoscute valorile europene in aceste tari. In acest context, asigurarea securitatii frontierelor si combaterea infractionalitatii internationale trebuie sa constituie in continuare o prioritate", a spus fiica cea mica a presedintelui Basescu.
In final, Elena Basescu a reiterat faptul ca "Romania nu a recunoscut independenta Kosovo". Elenea Basescu este membru al Comisiei PE pentru probleme sociale si de munca si face parte din delegatia pentru relatia cu Israelul. In plus, ea este membru supleant al Comisiei pentru afaceri externe si al delegatiei pentru relatia cu SUA.
Elena Basescu a citit discursul de pe o foaie si a vorbit in romana.
Gigi Becali: Sunt fericit sa vorbim despre ridicarea vizelor pentru unele tari din Balcani
Pe�subiectul eliminarii vizelor pentru Balcanii de Vest a vorbit�si Gigi Becali, care a adoptat un stil mai personal, facand referire la radacinile sale.
Discursul lui Gigi Becali, al treilea din cariera la PE, i-a facut pe unii parlamentari sa se tavaleasca de ras in banci. Patronul Stelei a tinut, astfel, sa informeze PE ca toti bunicii sai au alta nationalitate, inclusiv albaneza, drept pentru care a cerut ridicarea vizelor si pentru albanezi.
"Sunt fericit sa vorbim astazi aici despre ridicarea vizelor pentru unele tari din Balcani si am sa va spun de ce: bunicii mei s-au nascut in Macedonia, tatal meu s-a nascut in Albania, bunica mea in Grecia, mama mea in Bulgaria, iar eu m-am nascut in Romania. Dumnezeu a facut ca astazi sa fiu aici si sa-l intreb pe domnul Olli Rehn: este posibila ridicarea vizelor pentru Albania, asa cum s-a promis, la jumatatea anului 2010? Este o intrebare la care vreau un raspuns, pentru ca tine de sentimentele mele, de legaturile mele, de familie, radacinile pe care le am in aproape toti Balcanii. Doamne ajuta!", a spus Becali.