Grasimea eliminata in urma liposuctiei este "aur lichid" care poate fi transformat in sursa de celule stem, sustin cercetatorii de la Universitatea Stanford, scrie, marti, telegraph.co.uk.
Unele celule din grasimea scoasa in urma unei operatii de liposuctie pot fi reprogramate genetic si tranformate foarte repede in celule stem, fara a fi nevoie de saptamani de lucru in laborator, sustin specialistii.
De obicei, pentru a realiza celule stem, se foloseste tesut extras din piele, dar este nevoie de trei-patru saptamani de tratare chimica pana la inceperea procesului. Oamenii de stiinta au descoperit ca anumite parti din tesutul adipos pot fi transformate mai usor in celule-stem.
"Este avantajos nu doar pentru ca putem sa realizam mult mai multe celule-stem, ci si pentru ca putem sa le reprogramam sa fie mai eficiente. Celulele din piele trebuie 'crescute' in laborator timp de trei saptamani pana in momentul in care pot fi reprogramate. In schimb, celulele recoltate din tesutul adipos pot fi folosite imediat", a declarat dr. Joseph Wu, coordonatorul cercetarii.