Oamenii de afaceri i-au reclamat premierului Emil Boc faptul ca banii alocati de Guvern nu ajung in economie pentru ca se blocheaza in conturile autoritatilor publice locale. Ca solutie pentru iesirea din criza si pentru a reduce birocratia excesiva, reprezentantii mediului de afaceri au propus numirea unui ''ministru al Simplificarii'', informeaza RealitateaTV.
"S-a propus numirea unui ministru al Simplificarii. S-a cerut debirocratizarea excesiva, care blocheaza firmele cu tot felul de acte nenecesare, doar pentru a mentine parazitar tot felul de functionari publici", a spus, vineri, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, Florin Pogonaru.
Premierul Emil Boc le-a promis oamenilor de afaceri ca, in urma injumatatirii agentiilor guvernamentale, administratia publica va fi mai eficienta. Boc a subliniat ca, de acum incolo, fiecare institutie publica va primi bani in functie de necesitati.
De cealalta parte, Investitorii straini spun ca discutia cu premierul a fost constructiva, dar i-au facut si o recomandare sefului Guvernului: "Am fost impresionati. Au vorbit concret si cred ca masurile lor pot ajuta firmele sa iasa din criza. Dar din criza nu se iese doar prin reducere de cheltueili, ci si prin reforme, programe clare", a spus Stefano Albarosa, presedinte Unimpresa.