Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Fericitul Părinte Daniel, a primit, sambătă, titlul de cetățean de onoare al Timișoarei, el declarand că se consideră "un fiu al Banatului'', transmite corespondentul NewsIn.
Consilierii liberali au lipsit de la ședința extraordinară a Consiliului Local de sambătă. In plus, ei s-au abținut de la votul din plenul CL Timișoara, de marți, in care s-a votat proiectul de hotărare prin care Patriarhul Daniel era numit cetățean de onoare al Timișoarei.
In Sala de Consiliu Local a Primăriei Timișoara, Prea Fericitul Daniel a fost intampinat de o timișoreancă, cu o pungă cu posmagi și o bancnotă de 10 mii de lei vechi. Ramona Băluțescu l-a acuzat pe Patriarh că nu are milă de săraci, ea povestind că la inaugurarea Catedralei din Arad, mai mulți săraci ii așteptau pe Prea Fericit, dar nimeni nu i-a băgat in seamă. Femeia a fost luată de gărzile de corp ale Patriarhului.
"Sunt un fiu al Banatului. Recunoașterea originii mele e un prilej de recunoștință și bucurie. Am pus in practică tot ce am invățat in Banat. Pentru noi, ecumenismul e o experiență firească de conviețuire pașnică. Noi nu am făcut un efort să fim ecumenici, il știam de acasă'', a spus PF Daniel, imediat după ce i-a fost inmanat titlul.
Patriarhul a adăugat că onoarea de a fi cetățean de onoare al Timișoarei reprezintă o chemare la a ajuta această zonă și acest oraș. "Nu am primit niciodată problemele acestei zone, dar dacă le voi primi, vom răspunde european, cat mai punctual. Sunt multe probleme și e greu de stabilit care sunt prioritățile, de aceea trebuie să existe cooperare și consultare'', a declarat Patriarhul. "Economia țării este prea concentrată in capitală in defavoarea provinciei. Această zonă merită mai multă atenție pentru că potențialul este mai mare, dar nu este fructificat'', a mai spus PF Daniel.
La ceremonie au luat parte reprezentanți ai tuturor cultelor din Timișoara, autorități locale, profesori universitari și un singur parlamentar. "La baza acestei decizii au stat două motivații: Patriarhul Daniel este intai stătătorul Bisericii Ortodoxe și este bănățean. Trebuie să fim mandri că avem un patriarh din Banat'', a declarat primarul Gheorghe Ciuhandu, rugandu-l pe Patriarh să se aplece și asupra problemelor locale, in calitate de ambasador al zonei.
Primarul Gheorghe Ciuhandu a primit de la Patriarh Ordinul Sf. Ștefan, ca semn de incurajare și recunoștință pentru ce a făcut pană acum pentru Timișoara și un album cu Catedrala Patriarhală.
Patriarhul a participat și la o intalnire cu liderul CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc, căruia i-a inmanat Ordinul Sfinților Impărați Constantin și Elena, precum și albumul cu Catedrala Patriarhală. La randul său, Patriarhul a primit mai multe albume, dar și simbolul județului, Leul bănățean. "Prețuim Consiliul Județean Timiș pentru că are grijă de bisericile și mănăstirile din județ. La Dobrești am dori să facem mai multe, o tabără pentru copii, noi avem idei multe, dar ne trebuie sprijin'', a spus Patriarhul.
Prea Fericitul Părinte Daniel a sosit, vineri, la Timișoara și a fost intampinat de credincioși și de reprezentanții Mitropoliei Banatului. El a fost cazat la reședința Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu. Sambătă dimineață a participat la slujba Te-Deum-ului, oficiată de Episcopul Vicar Pa, iar inspre seară va vizita mănăstirea Șag-Timișeni. Duminică se indreaptă inspre Lugoj, iar luni părăsește județul Timiș.