Conducerea deputatilor PSD intentioneaza sa amane dezbaterea dosarului "Zambaccian 1" in plen pana cand se termina sesiunea parlamentara, au declarat pentru NewsIn surse social-democrate care si-au pastrat anonimatul.
"Vom face tot ce e posibil ca dosarul 'Zambaccian 1' sa nu primeasca inca un vot in aceasta sesiune", spun sursele citate, care arata ca strategia lor are toate sansele de reusita avand in vedere ca, practic, se va mai lucra in Parlament doar saptamana viitoare, insa programul de lucru este dedicat asumarii raspunderii pe Coduri si pe o eventuala motiune de cenzura a PNL. Decizia de a tergiversa rediscutarea singurului dosar al lui Nastase din Parlament are legatura si cu atacurile presedintelui la adresa ministrilor PSD, dar a cantarit foarte mult si faptul ca raportul pe Justitie se va da in toamna, si nu in iulie, mai spun sursele citate.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, miercuri, in absenta reprezentantilor PSD, ca dezbaterile in plen pe marginea scrisorii Procurorului General prin care se solicita aviz pentru inceperii urmaririi penale impotriva lui Adrian Nastase sa fie reluate miercurea viitoare.
Decizia a fost adoptata doar de reprezentantii PDL, UDMR si PNL in sedinta Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, cei patru reprezentanti ai PSD-PC, vicepresedintii Adrian Nastase si Daniela Popa, secretarul Valeriu Zgonea si chestorul Nicu Banicioiu, absentand.
"Biroul Permanent a fost pus in situatia de a analiza ceea ce s-a intamplat din stricta perspectiva a programului. Am vrut sa nu blocam sedintele si lucrarile plenului datorita situatiei tensionate provocata de scrisoarea Procurorului General", a motivat Sever Voinescu (PDL), secretarul Camerei, amanarea dezbaterilor pe dosarul Zambaccian 1 pentru saptamana viitoare. Voinescu a explicat si ca Biroul Permanent s-a incheiat dupa solutionarea a trei puncte de pe ordinea de zi din cauza lipsei de cvorum.
Sever Voinescu a afirmat ca Biroul Permanent a trebuit sa decida cum solutioneaza suspendarea sedintei de ieri fara sa afecteze activitatea de legiferare a Camerei Deputatilor. "Noi aveam un punct pe ordinea noastra de zi care nu s-a epuizat pentru ca, in toiul dezbaterilor cu privire la acel punct, parlamentarii s-au ridicat din sala si au plecat. E o maniera de a fi responsabil fata de Parlament si fata de alegatorii tai. Au plecat mai toti si presedintele a trebuit, conform Regulamentului, sa constate ca nu e cvorum si sa suspende sedinta", a spus Voinescu.
In cadrul sedintei de plen de marti, social-democratul Viorel Hrebenciuc, liberalul Eugen Nicolaescu si udemeristul Marton Arpad au anuntat ca deputatii pe care ii reprezinta parasesc sedinta in care se discuta solicitarea procurorului general in cazul Zambaccian 1, motivand ca Roberta Anastase a incalcat Regulamentul. Liderii PSD si UDMR au acuzat-o pe Anastase de inceperea dezbaterii pe fond a cererii procurorului general, sustinand ca nu exista o decizie in acest sens a Biroului Permanent al Camerei, si ca de fapt trebuia discutat in plen doar punctul de vedere al Comisiei de Regulament, care anterior decisese ca solicitarea procurorului general este inadmisibila.