Discul holografic, primul suport care permite stocarea a 100 de ori mai multa informatie decat un DVD, a fost creat, dupa sase ani de cercetare, de o echipa a gigantului american General Electric (GE) si va fi disponibil publicului incepand cu 2011, se arata intr-un material realitatea.net.
Noul sistem are un format similar DVD-ului, astfel ca noile cititoare care vor fi create pentru discul holografic vor putea citi si formatele de stocare DVD sau Blu-Ray.
"Discul holografic reprezinta un progres enorm. Ziua in care va veti putea pune toata colectia de filme de inalta definitie pe un singur disc, care va inregistra formate de inalta rezolutie precum 3D, este mai aproape decat se credea", a declarat Brian Lawrence, cercetatorul GE care a condus lucrarea.