Gripa porcina pare a se raspandi in Europa. Un prim caz suspect de gripa porcina a fost detectat marti in Austria, la o femeie de 28 de ani care s-a intors dintr-o calatorie efectuata in Mexic, a anuntat televiziunea austriaca ORF, citand surse medicale, relateaza din Austria AFP, preluata de Agerpres.
''Un prim caz suspect de gripa porcina a fost semnalat la Steyr'', in Austria Superioara (nord), a anuntat ORF, precizand ca o femeie care prezinta simptomele gripei porcine este in prezent ingrijita la spitalul din acest oras si ca a fost plasata in carantina.
Primul test nu a permis sa se confirme daca este vorba de un caz de gripa porcina. Un al doilea test va fi efectuat in urmatoarele ore la Institutul de virusologie al Universitatii din Viena pentru a afla daca este vorba de gripa porcina sau de o gripa obisnuita.
In Spania, ministrul Sanatatii, dna Trinidad Jimenez, a anuntat marti ca un al doilea spaniol, care s-a intors din Mexic, este infectat de gripa porcina si se afla in prezent in La Valencia (est), informeaza AFP.
Primul caz din Spania a fost detectat luni. Este vorba despre un tanar care s-a intors dintr-o calatorie in Mexic, focarul initial al gripei porcine.
Potrivit ministrului spaniol, in prezent in Spania exista 32 de cazuri suspecte de gripa porcina.